Actualitate

Imagine indisponibilă - Glasul Aradului

Salariul mediu a crescut cu 23 de procente la nivel de Arad, în decurs de patru ani

Deşi studiile arată că, una din zece persoane este mulţumită de remunera­ţia primită la locul de muncă, statisticile arată că, pe fond de criză, salariile au înregistrat creşteri, ce e drept, aproape insesizabile. În ciuda crizei financiare, salariul mediu net în judeţul nostru a crescut din 2008 şi până în 2012 cu 23 de procente. Aşa indică o statistică pe…

citește mai mult »
Imagine indisponibilă - Glasul Aradului

Noi modificări pentru evaluarea persoanelor cu handicap

Persoanele cu dizabilităţi din judeţ trebuie să ştie că serviciul de evaluare complexă din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi-a modificat programul. Cei interesaţi se pot adresa serviciului de evaluare pentru persoane adulte cu handicap, luni, între orele 12.00 şi 16.00 şi miercuri, între orele 10.00 şi 14.00. Tot conform unor măsuri recente apli­cate de DGASPC…

citește mai mult »

Consiliul Local Vinga este la un pas de dizolvare

Scandal imens în Consiliul Local Vinga. Primarul comunei, Ioan Negrei, spune că aleşii PD-L din Consiliul Local Vinga nu s-au prezentat ori s-au abţinut să voteze ordinea de zi a şedinţelor, la ultimele două întâlniri. Mărul discordiei în cadrul consiliului local îl constituie punerea în executare a unei sentinţe judecătoreşti emisă de Tribunalul Arad şi învestită ca definitivă şi irevocabilă….

citește mai mult »

Situaţia bătrânilor din Arad şi Gyula va fi analizată, la finele săptămânii, în cadrul unui proiect european

O conferinţă româno-maghiară pe tema „Îmbătrânirea activă a populaţiei”, privind situaţia vârstnicilor şi de promo­vare a conceptului de îmbătrânire activă a populaţiei prin implicarea cetăţenilor, societăţii civile şi a tuturor factorilor interesaţi, are loc sâmbătă şi duminică, la Arad. Evenimentul face parte din proiectul „Europe for citizens” finanţat de Uniunea Europeană şi va fi organizat în parteneriat cu oraşul înfrăţit…

citește mai mult »

Elevii din ciclul primar vor avea parte de mai multe ore

Elevii care învaţă în ciclul primar vor avea parte de două ore de Educaţie fizică şi alte două ore la disciplina Muzică şi mişcare. Măsura se referă la elevii din clasele pregătitoare, I şi a II-a, iar orele sunt prevăzute în proiectul de plan-cadru pentru învăţământul primar. Acelaşi proiect prevede două ore de Educaţie fizică şi o oră la disciplina…

citește mai mult »

Medicii de familie cu puţini pacienţi sunt nemulţumiţi de noul contract cadru

Medicii de familie care au mai puţini pacienţi înscrişi pe liste nu sunt de acord cu noile prevederi ale contractului-cadru privind condiţiile acordării    asistenţei medicale, în perioada 2013-2014. Prevederile noi din contractul cadru stârnesc controverse în rândul cadrelor me­dicale, în special printre medicii de familie, care se consideră defavorizaţi. Una dintre nemulţumiri este legată de sistemul de plăţi, care a…

citește mai mult »

In memoriam Ştefan Cicio Pop (1865 – 1934)

La 16 februarie 1934, îşi dădea ultima suflare cel care a fost în „noiembrie şi decembrie 1918, expresia cea mai strălucită a năzuinţelor spre libertate ale românilor robiţi”, după cum se exprima ziarul Curentul, la câteva zile de la moartea lui   Ştefan Cicio Pop. Acest corifeu al unirii, nedreptăţit de regimul comunist şi istoriografia aservită acestuia, şi-a pus în slujba…

citește mai mult »

Cele mai noi tendinţe în materie de nunţi la târgul „Petreceri de Vis”

Start la „Petreceri de Vis”, la Expo Arad Internaţional. Cea de-a şasea ediţie a târgului specia­lizat de nunţi a debutat, ieri, în complexul ex­po- ­ziţional al Camerei de Comerţ, Industrie şi Agri­cultură cu prezentări ale celor mai noi ten­dinţe în materie. Specialişti din ţară şi din Ungaria vin în întâmpinarea celor mai exigente şi extravagante dorinţe ale viitorilor miri, cu…

citește mai mult »

Primarul Falcă minte şi face trafic de influenţă pentru o firmă privată

Declaraţie-şoc a primarului Gheor­ghe Falcă. Edilul – şef a ieşit, ieri, în lumina reflectoarelor cu o informaţie care ar putea să îl coste scump. Potrivit spuselor proprii, primarul ar fi intervenit la Bucureşti şi pe lângă  Direcţia Regională de Metrologie Legală Timi­şoara pentru a reda locurile de muncă angajaţilor de la Contor Group, societate arădeană aflată în insolvenţă. Nu fapta…

citește mai mult »

Edilul-şef a făcut un circ ieftin în şedinţa de ieri a Consiliului Local Municipal

Război total, marcat de un puternic iz politic în CLM. De o şedinţă ordinară lungă şi istovitoare au avut, ieri, parte aleşii locali. Contrele dintre primarul Gheor­ghe Falcă şi aleşii Opoziţiei au izbucnit încă înaintea votului pe primul proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi. Acuzele  s-au ţinut lanţ, timp de două ore, timp în care primarul le-a su­gerat…

citește mai mult »
Imagine indisponibilă - Glasul Aradului

Precizare

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad Adrian Ţolea a ţinut să facă unele precizări vis-a-vis de materialul apărut ieri în paginile publicaţiei noastre. Redăm integral cele transmise de acesta: „Constat că uneori există o abordare parţială, chiar trunchiată a subiectelor mediatice promovate. Astfel s-a întâmplat şi la conferinţa de presă din 12 februarie 2013, când subiectul a fost modul dupli­citar de acţionare…

citește mai mult »

Recomandările redacției