Actualitate

Imagine indisponibilă - Glasul Aradului

Iosif Matula, consecvent în susținerea cauzei femeilor la nivel internațional

În cadrul dezbaterii din plenul Parlamentului European, pe marginea vii­toarei reuniuni a Comisiei ONU pentru statutul femeilor, europarlamentarul arădean a condamnat violența exercitată asupra acestora. Potrivit deputatului, fenomenul reprezintă cea mai răspândită formă de încălcare a drepturilor omului în societatea actuală, indiferent de zona geografică, de mediul cultural, economic, educaţional sau social. Spre exemplu, în România, violenţa împotriva femeilor este…

citește mai mult »
Imagine indisponibilă - Glasul Aradului

Doar săptămâna viitoare mai pot fi depuse cereri de subvenţii pentru bunăstarea porcinelor

Numai până la sfârşitul săptămânii viitoare mai pot fi depuse la APIA, cereri pentru subvenţii destinate bunăstării animalelor, pentru porcine. Este vorba de Măsura 215, în cadrul căreia se acordă sprijin financiar fermierilor care îşi asumă voluntar angajamente pentru bunăstarea animalelor pentru o perioadă de minim cinci ani, de la data de 15 februarie 2013. Pot depune cereri exploataţiile comerciale…

citește mai mult »

Vaccinul antigripal din depozitul DSP a fost epuizat, în timp ce vârful infecţiilor bate la uşă

Specialiştii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Arad susţin că vârful infecţiilor de sezon este aştepat în luna februarie, când se aşteaptă la un număr foarte mare de infecţii respiratorii. În plus, având în vedere că în mai multe judeţe din ţară au fost înregistrate chiar decese din cauza mai multor tipuri de gripă, medicii epidemiologi se tem ca nu…

citește mai mult »
Imagine indisponibilă - Glasul Aradului

Recurs la istorie pentru apărarea imaginii Maicii neamului românesc – Ortodoxia

Fraza  Poporul român s-a născut creştin este arhicunoscută şi des uzi­tată atât în mediul ecleziastic cât şi în ariile de activitate care au tangenţă cu spiritualiatea şi cultura poporului în sânul căruia ne-am născut, am crescut şi am primit o educaţie mai mult sau mai puţin creştină. Este fapt ştiut şi imposibil de  contestat că, strămoşi noştri dacii au îmbrăţişat…

citește mai mult »

Haos la Primăria Curtici: Curtea de Conturi a descoperit prejudicii de miliarde de lei aduse bugetului local

Raportul Camerei de Conturi Arad cu privire la controlul efectuat la Primăria Curtici, scoate la iveală haosul care a domnit în instituţie, în cursul anului 2011. Verificările, efectuate, între 27 februarie şi 23 aprilie anul trecut, arată că prejudiciile aduse bugetului de angajaţii care nu şi-au făcut treaba au fost însemnate. Astfel, în ceea ce priveşte veniturile suplimentare care ar…

citește mai mult »

Consiliile de Administraţie din şcoli şi grădiniţe nu au în componenţă reprezentanţi ai CLM, deoarece proiectul e blocat...

Nu s-a dovedit că ar încălca Legea Educaţiei, însă nici nu a mai fost reintrodus pe ordinea de zi a vreunei şedinţe a Consiliului Local Municipal după extraordinara din 1 noiembrie 2012, când a fost retras pentru a doua oară de pe ordinea de zi. Este vorba despre proiectul de hotărâre numărul 230, din 19 octombrie 2012, privind desemnarea reprezentanţilor…

citește mai mult »

La Spitalul Judeţean vor începe lucrările de amenajare a secţiei de sterilizare

În scurt timp, la Spitalul Clinic Jude­ţean de Urgenţă vor începe noi lucrări de modernizare. De această dată este vorba de secţia de sterilizare, la subsolul unităţii spitaliceşti. Amenajarea acestei secţii este unul dintre proiectele aprobate de Consiliul Judeţean Arad, încă din toamna anului trecut. Secţia nu va fi numai amenajată, ci şi dotată cu noi echipamente medicale, acestea fiind…

citește mai mult »

Numărul ofertelor de muncă anunţate la AJOFM Arad a crescut

Peste 250 de oferte de angajare sunt anunţate la Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă, pentru această perioadă. Numărul locurilor de muncă vacante este în creştere faţă de prima lună din acest an. În municipiu sunt ofertate un număr de 276 de posturi. Angajatorii arădeni caută un număr mare de muncitori necalificaţi, confecţioneri de cablaje şi operatori confecţioneri…

citește mai mult »

Consiliul Local Civic iese, astăzi, în stradă, pentru a cere arădenilor să apere libertatea de exprimare

Consiliul Local Civic (CLC) va organiza, astăzi, o acţiune, în faţa Palatului Administrativ, pentru a le explica arădenilor că recomandările din Raportul MCV sunt antidemocratice şi că aduc atingere dreptului la liberă exprimare. Asta, după ce în raportul respectiv s-a vorbit despre „ameninţările cu caracter personal împotriva judecătorilor și a familiilor acestora și campanii mediatice de hărțuire”. În raportul MCV…

citește mai mult »

O asociaţie luptă împotriva propagandei homosexuale din unităţile de învăţământ

Asociaţia Ieromonah Arsenie Boca Arad este semnatara unei scrisori deschise adresate Ministrului Educaţiei, Ministrului Muncii, Guvernului României, Senatului şi Camerei Depu­taţilor, inspectorilor şcolari, cadrelor didactice, directorilor de şcoli, educatorilor, părinţilor, în care îşi exprimă protestul faţă de expunerea tinerilor la asaltul organizaţiilor homosexuale. „Pentru al doilea an consecutiv, minorităţile sexuale din România (lesbiene, homosexuali, bisexuali, transexuali) îşi trâmbiţează «drep­turile», organizând…

citește mai mult »

Au fost eliminate listele de aşteptare „ale morţii“ pentru bolnavii de Hepatita C

Cei câţiva zeci de bolnavi de hepatită din judeţul Arad care erau trecuţi pe lista de aşteptare pentru a putea beneficia de tratament din partea statului român, au acum o speranţă la viaţă. Casa Natională de Asigurări de Sănătate a eliminat listele de aşteptare pentru tratarea Hepatitei C. Astfel, pacienţii care suferă de această boală vor primi imediat medicaţia corespunzătoare….

citește mai mult »

Cea mai bună practică: firma de exerciţiu

Coordonaţi de către cadrele didactice din şcoală, elevii de la Liceul Tehnologic „Francisc Neuman” din Arad deprind, pe lângă disciplinele teoretice sau practice specifice şi tainele gestionării unei afaceri. Formarea elevilor pentru a face faţă rigorilor economiei de piaţă le oferă o nouă oportunitate în ceea ce priveşte încadrarea lor viitoare în câmpul muncii, mulţi dintre absolvenţi fiind încurajaţi, astfel,…

citește mai mult »

Recomandările redacției