Actualitate

În 2012, CARP Arad a acordat un număr record de împrumuturi câtorva mii de pensionari

Casa Judeţeană de Ajutor Reciproc a Pensionarilor a fost luată cu asalt de vârstnicii arădeni, în ultimile luni ale anului trecut. Peste 2.500 de pensio­nari au cerut bani împrumut pentru a face faţă cheltuielilor de iarnă. Nu­mărul împrumuturilor în sistem de ajutor reciproc s-a triplat faţă de alte perioade din an, astfel că, CARP Arad a onorat un număr record…

citește mai mult »

Regina Ana se plimbă pe domeniul regal de la Săvârşin cu o maşină de golf

Regina Ana folosește pentru a vizita Domeniul Regal de la Săvârșin o mașină de golf, botezată „PYF 3“, în amintirea unei mașini cu care princi­pesele se plimbau în copilărie. Principele Radu a prezentat pe blogul său câteva dintre activitățile pe care Regele Mihai și Regina Ana le au în timpul șederii lor la Castelul de la Săvârșin, unde Familia Regală…

citește mai mult »

Mii de credincioşi şi-au petrecut cumpăna dintre ani în biserici

În noaptea dintre ani, Înaltpreasfinţitul părinte dr. Timotei Seviciu s-a aflat în mijlocul clerului şi credincioşilor prezenţi în număr mare la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Arad. Respectând hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat Slujba la trecerea dintre ani, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Timotei a săvârşit slujba Acatistului Domnului nostru…

citește mai mult »
Imagine indisponibilă - Glasul Aradului

Cadouri pentru bătrânii şi copiii instituţionalizaţi

Uniunea Democrată a Oamenilor Muncii din România, un ONG din municipiu, a organizat, zilele trecute, o acţiune caritabilă. Prima dată, membrii uniunii au mers la Centru pentru Îngrijirea Persoanelor Vârstnice, unde au împărţit 63 de pachete cu dulciuri şi mandarine. „Am dorit astfel ca în perioada Sărbătorilor de Iarnă să insuflăm bucurie şi pace în rândul bătrânilor şi copiilor. Am…

citește mai mult »

Elevii înscrişi în clasele pregătitoare vor fi evaluaţi pe tot parcursul anului

Procesul de evaluare a elevilor din cele 209 de clase pregătitoare din judeţul Arad se desfăşoară pe tot parcursul anului şcolar şi se finalizează în luna mai prin completarea Raportului de evaluare. Raportul de evaluare a dezvoltării fizice, socio-emoţionale, cognitive, a limbajului şi a comunicării, precum şi a dezvoltării capacităţilor şi atitudinilor de învăţare la finalul clasei pregătitoare, numit în…

citește mai mult »

Sute de firme arădene şi-au suspendat activitatea anul trecut, însă numărul comercianţilor a crescut uşor

Anul 2012 nu a fost nici pe departe un an bun pentru întreprinzători. După ani de recesiune, anul trecut a stat tot sub semnul deficitului financiar pentru mediul de afaceri. De la firmele mici, până la companiile mari, toate au resimţit încă criza, iar pentru sute de societăţi, efectele acesteia au fost fatale. Statisticile oficiale arată că în judeţul nostru,…

citește mai mult »

Doar cinci edili arădeni şi-au sărbătorit onomastica pe întâi ianuarie

După cum se ştie, în prima zi a anului, creştinii ortodocşi îl sărbătoresc pe Sfântul Vasile cel Mare. Conform înscrisuruilor, acesta a trăit între anii 330 şi 379, în vremea împăratului Constantin şi s-a născut în Cezareea Capadochiei, din părinţi credincioşi şi înstăriţi. Iubitor de învăţătură şi înzestrat pentru carte, Sfântul Vasile şi-a îmbogăţit cunoştinţele în şcolile din Cezareea, Bizanţ…

citește mai mult »

Recomandările redacției