de Paul Krizner
Sunt atâtea drame în interiorul tău încât am impresia că trăiești un etern blestem ce parcă nu se mai sfârșește și care se adâncește tot mai mult în fiecare colț din trupul tău, dragă Românie.
Dar oare ce blestem te apasă, de ai ajuns să fi condusă de oameni care nu te iubesc, de oameni care te vând bucată cu bucată la străinii ce nu ne vor niciodată egali, nu ne vor nici parteneri darămite aliați, de fapt vor ca noi să fim învrăjbiți, să ne certăm între noi și dacă se poate să ne omorâm.
Am ajuns să avem în funcții publice informatori ai altor țări, am ajuns să punem persoane care nu au nici o treabă cu funcția respectivă, am ajuns să ne vindem doar de dragul de a avea chipul lui Iuda…și toate acestea pentru ce, pentru a fi pe placul stăpânilor acestei lumi, pentru a fi niște marionete în marea piesă comico-dramatică a acestui veac.
Ce blestem te apasă dulce Românie, de ai ajuns ca oamenii tăi să cersească seara un colț de pâine, plângând și privind neputincioși cum le pleacă fiii din tine, ce blestem să fie de ai ajuns o țară căzută la examenul de maturitate în fața unei lumi întregi.
Trăim, iubim și murim într-o cușcă a urii fără să vedem că suntem închiși în propriul nostru egoism, nu mai știm dacă suntem mai aproape de lumină sau de întuneric, de cer sau de pământ și cerându-ni-se atâtea jocuri mincinoase fără să ne întrebăm dacă mai merită să ne trăim viața urcați pe o lamă de cuțit care ne apropie tot mai mult de festin sau de gunoi, de prinți sau cerșetori, de frumoși sau urâți de răi sau de cei buni… da, dragă Românie, ce blestem pe capul nostru, trăind, iubind și murind închiși în cușca minciunii și parcă atât de grăbiți suntem încât nu avem vreme să alegem dintre javre pe cei buni, care iubesc adevărul pierdut printre paginile îngălbenite ale ziarelor.
Suntem conduși tot de cei care nu ne vor liberi ci îngenuncheați, nu ne vor loiali și fideli ci învrăjbiți, nu ne vor cu tine, Românie ci impotriva ta și mai mult decât atât vor ca tu, care ești Grădina Maicii Domnului să ajungi o groapă de gunoi, un loc al ghenei unde să se arunce toate gunoaiele și scursurile lumii.
Lumea e tot mai tristă, tot mai dezamăgită, tot mai obosită în fața provocărilor ce o amenință, iar tu, dragă Românie ai ajuns să fi jefuită și fărmițată de persoane care chiar te urăsc, chiar îți doresc răul, ca ei să poată stăpânii după bunul lor plac.
Nimic nou sub soare, istoria se repetă, dar de data aceasta cu o mască democratică, aceleași personaje, aceeași piesă, doar actorii se schimbă, caracterul personajelor e la fel.
Am ajuns să ne plângem cât de greu ne este în propria țară, tânjind la altele care își respectă cetățenii, am ajuns să regretăm că nu am plecat în pribegie printre străini și totuși ceva ne mai ține, ceva ne leagă de tine Românie, poate faptul că te deplângem văzându-te cum ești răstignită de fiii tăi pe care i-ai crescut.
Oare ce blestem te apasă, dragă Românie, când acum la 100 de ani de când s-au unit toți românii sub aripa ta, acum parcă totul se destramă, se risipește, se rupe, pentru că te conduc cei care nu te iubesc.
Și totuși ce blestem te apasă, dragă Românie?

Recomandările redacției