Parlamentul din Kosovo a aprobat înfiinţarea unei armate de 5.000 de membri, deşi minoritatea sârbă denunţă o decizie ilegală, informează site-ul agenţiei Reuters.

Deputaţii de etnie sârbă din Kosovo, susţinuţi de Belgrad, au depus eforturi pentru blocarea iniţiativei de creare a unei armate a Kosovo. Serbia nu recunoaşte independenţa fostei provincii.

Însă Parlamentul de la Priştina a aprobat trei proiecte de lege care prevăd înfiinţarea unei armate de 5.000 de membri, intitulată Forţa de Securitate din Kosovo.

„Cele trei legi au o singură sarcină – apărarea integrităţii teritoriale a Kosovo prin protejarea cetăţenilor tuturor comunităţilor din Kosovo”, a afirmat premierul Ramush Haradinaj.

Recomandările redacției