Practicarea unui sport chiar și în sezonul rece este foarte importantă. Sportul aduce bunăstare organismului, dar și crește imunitatea, împiedicând astfel apariția unor boli în corp. Aradul are sportivi, fie ei amatori sau profesioniști. Mulți oameni practică diferite sporturi pentru a avea un corp mai frumos sau tonifiat. Însă există și persoane care preferă să nu facă mișcare în sezonul rece deoarece temperaturile sunt prea scăzute pentru ei.

Singurul sport pe care îl practic în sezonul rece este mersul la sala de forță. Chiar dacă sunt fată practic acest sport de mai bine de doi ani. Corpul meu este bine antrenat, nu cred că aș putea să lipsesc mai mult de trei zile de la sală. Consider că sportul trebuie practicat atât vara cât și iarna. Vara putem face slăbire, iar iarna putem face creștere în masă musculară. Chiar și femeile trebuie să crească puțin în masă, însă bărbații trebuie să profite din plin de acest sezon“, a declarat Mihaela, în vârstă de 24 ani.

Nu practic sport în general, cred că singura mișcare pe care o fac este mersul pe jos. Lucrez mult, nu mai am timp să mai fac sport în timpul liber, plus că acum este foarte frig. Mănânc destul de sănătos și de asta cred că nu m-am îngrășat foarte tare până acum. Știu că e important să faci sport, dar efectiv nu am timp. Uneori merg vara cu bicicleta, dar se întâmplă destul de rar“, ne-a relatat Flavius, în vârstă de 39 ani.

Sunt sportiv de mic copil, merg chiar și iarna cu bicicleta. Am mers cu bicicleta și pe minus 13-14 grade celsius. Atâta timp cât nu este zăpadă sau polei pe jos, nu se pune problema să nu merg cu bicicleta. Îmi place să înot, merg la bazinul de înot cât de des pot. Un om care face mișcare zilnic sigur trăiește mai mult. Celulele se regenerează mai rapid, iar asta prelungește viața. Pe lângă sport este important și să avem o alimentație sănătoasă. Degeaba facem sport și mâncăm alimente foarte procesate sau pline de grăsimi nesănătoase“ a declarat Cătălin, în vârstă de 27 ani.

Recomandările redacției