Cel mai scump brad de Crăciun din Europa

0
109

Cel mai scump brad de Crăciun din Europa costă 2,3 milioane de euro. Este făcut în totalitate din monede de aur şi este expus la Munchen, în sediul unei companii care tranzacţionează metale preţioase.

Arată ca monedele de ciocolată îmbrăcate în folie aurie pe care copiii le găsesc în şosetele de Crăciun, dar acestea sunt cât se poate de adevărate: zeci de bănuţi din aur de 28 de grame, ediţia „Filarmonica din Viena”, montaţi pe un suport din plastic în formă de brad. Decoraţiunea din vârf este o monedă uriaşă din aur care cântăreşte în jur de 600 de grame.

Benjamin Summa, purtător de cuvânt Pro Aurum: Bradul de Crăciun este special datorită valorii lui. Este făcut din 2018 monede de o uncie (28,34 grame) „Filarmonica din Viena” şi în vârf are o monedă de aur de 20 uncii (566 de grame). Asta înseamnă 63 de kilograme de aur pur, iar la actualul curs rezultă o valoare de aproximativ 2,3 milioane de euro.

Bradul din aur are trei metri înălţime şi a fost asamblat în doar o oră. Realizat în colaborare cu Monetăria Austriei, acesta va fi expus la Munchen până pe 15 decembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.