Activiștii ecologiști din organizația Letzte Generation (n. red. – ultima generație) din Germania, au vopsit, duminică cu spray portocaliu coloanele Porții Brandenburg, monumentul reprezentativ al capitalei germane, Berlin, relatează Reuters. Poliţia a reţinut 14 protestatari sub acuzaţia de distrugere a proprietăţii şi au izolat obiectivul. La intervenţie au participat zeci de membri ai unor echipaje de urgenţă. Primarul Berlinului, Kai Wegner, a criticat protestul, spunând că oraşul sprijină „libertatea de exprimare şi dezbaterea deschisă despre viitorul nostru”, însă acţiuni cum a fost cea de duminică „nu fac rău doar porţii istorice Brandenburg, ci şi exprimării libere pe probleme importante ale vremii noastre şi ale viitorului”. În capitala Germaniei urmează în zilele următoare şi alte demonstraţii pentru combaterea modificării climei. Gruparea ecologistă a anunţat că a folosit pentru aplicarea vopselei extinctoare de incendiu. Protestatarii au murdărit cu vopsea şi piaţa Pariser din faţa porţii, la capătul de vest al bulevardului Unter den Linden. Ei au cerut blocarea pe termen nelimitat a unor străzi din Berlin, începând de luni. Poliţia a afirmat că a reuşit să îi împiedice pe demonstranţi să urce pe monument. Activiștii protestează frecvent lipindu-se de asfaltul de pe străzi, pentru a cere încetarea utilizării combustibililor fosili cel mai târziu din 2030. Ei acţionează în întreaga Germanie din primăvara lui 2022 şi au atacat cu vopsea sediile unor partide politice, magazine de lux şi un avion privat de pe aeroportul internaţional din Berlin. Obiectivul în materie de acţiune climatică al guvernului german este atingerea neutralităţii până în 2045.
sursa digi 24