Actorul britanic Julian Sands, cunoscut pentru rolurile din serialul „24” sau filmul „A Room with a View”, a fost dat dispărut după ce a plecat, vineri, într-o drumeţie în munţii San Gabriel, în sudul Californiei.

Actorul în vârstă de 65 de ani, care a jucat şi în „The Killing Fields”, „Warlock”, „Leaving Las Vegas”, „Arachnophobia” şi „Naked Lunch”, locuieşte la Hollywood.

Într-o declarație transmisă agenției de presă AP, departamentul șerifului din comitatul San Bernardino a precizat că Sands a fost dat dispărut vineri, 13 ianuarie, în jurul orei locale 19:30.

Echipele de căutare și salvare ale departamentului „au răspuns și au început căutările”, a adăugat acesta, dar au fost îngreunate de avertizările de vreme severă și de condițiile de pe traseu.

„Este extrem de periculos şi drumeţii experimentaţi trec cu greu pe acolo”

Vremea severă de iarnă din California a interferat cu căutarea în jurul Muntelui Baldy: echipajele de salvare de la sol au fost „retrase de pe munte sâmbătă seara pentru siguranţa lor”, căutarea continuând „cu dronă şi elicopter când vremea a permis”, a spus Campos.

Există un risc sever de avalanşă în zonă, iar autorităţile recomandă ca oamenii să stea departe de zonă. „Este extrem de periculos şi drumeţii experimentaţi trec cu greu pe acolo”, a spus Campos. Pe măsură ce vremea se îmbunătăţeşte, echipajele de salvare plănuiesc să reia căutarea la sol, a spus el, citat de News.ro.Autorităţile caută şi un alt excursionist dispărut, Bob Gregory, din Hawthorne, California, care a fost dat dispărut luni în munţii San Gabriel, a informat ABC News.

Sands locuiește în Los Angeles din 2020 și a apărut cel mai recent în drama „Benediction”, în care a jucat și Peter Capaldi.

sursa: gandul.ro

Recomandările redacției