„Linistea dinaintea furtunii.
O furtună de emotii se anuntă în cele două zile de Bulci Fest ediția -XVI -a 2 -3 august 2024.
Dacă spui despre locul acesta ca este un loc special nu poti cuprinde nici pe departe realitatea.
Cum nu cred să existe judecată obiectivă in artă, deplin subiectiv fiind spun că abia astept să mă bucur alături de oaspetii care se anuntă in număr foarte mare de harul si talentul artistilor ce vor urca pe scenă.
Încă si mai subiectiv fiind vă spun că sunt binecuvântat cu prietenia unei familii fără de care eu unul nu cred că as fi ajuns vreodată să mă bucur de locul acesta minunat chiar si asa fără “abonament”.😇
Mai mult decât munca pe care nu o poate cuantifica nimeni la justa ei valoare aici este enorm de multă inimă asezată sub tălpile noastre cu tot dragul de familia Turc.
Silviu, Laura, David si copiii prietenii copiilor David si Carmina.
Un ocean de suflet revărsat cu uluitor de multă generozitate asupra tuturor de oamenii acestia.
Multumesc pentru ce sunteti dragilor!”, spune celebrul cântăreț Florin Chilian despre ediția a XVI-a a Festivalului de la Bulci.

Pe 2 și 3 august, în apropierea Castelului Mocioni din Bulci, va avea loc a 16-a ediție a Festivalului de la Bulci. Evenimentul este așteptat cu nerăbdare de iubitorii de muzică folk din întreaga țară, promițând două zile de armonie muzicală, peisaje pitorești și o atmosferă de poveste.

Premiere și nume mari pe scena festivalului

Anul acesta, festivalul aduce o premieră mult așteptată: Ducu Bertzi, o figură iconică a muzicii folk românești, va urca pentru prima dată pe scena de la Bulci. Alături de el, vor performa alte nume de prestigiu, precum Mircea Baniciu, Cristi Puica, Bodo (Proconsul) & Jul Baldovin, Adrian Ivanițchi, Marius Bațu, Mircea Bodolan, Cristian Buică, Daniel Julean & Nicoleta Brola.

O atmosferă de sărbătoare și muzică de calitate

„Sperăm ca această ediție să fie deosebită, la fel ca și în anii precedenți. Anul trecut, peste 3000 de oameni au participat la festival și ne dorim ca și anul acesta să avem un public la fel de numeros. Deja au început să vină oamenii la Bulci și au început să-și instaleze corturile, cu o săptămână înainte. Muzica va fi de calitate și ne bucurăm să avem nume mari pe scenă iar vremea se anunță frumoasă. Așadar sunt create toate condițiile pentru o ediție de excepție”, ne-a declarat Ladislau Heleport, viceprimarul comunei Bata.

O atracție specială a ediției din acest an va fi formația Old Ladys din Arad, care va cânta pro bono și va continua spectacolul după încheierea programului oficial, oferind un plus de magie serii.

 Iubitorii de muzică folk vin din toate colțurile țării la Bulci

Festivalul atrage an de an iubitori de muzică folk din toate colțurile țării, creând o comunitate fidelă de participanți. Viceprimarul Ladislau Heleport, cunoscut drept inițiatorul festivalului, ne-a împărtășit cum a luat naștere acest eveniment de succes.

„Ideea festivalului a venit după un festival de muzică medievală organizat în zonă, de către Filarmonica de Stat din Arad. Având două case muzeu, mulți participanți le-au vizitat și, stând pe terasa castelului, un prieten mi-a sugerat că ar fi grozav să organizăm un festival de muzică folk. Am luat inițiativa și, înainte de a trece un an, am avut deja prima ediție,” ne-a povestit Ladislau Heleport.

Eveniment cu tradiție

Cu sprijinul Primăriei Bata și al sponsorilor, festivalul continuă să încânte publicul cu spectacole memorabile și o atmosferă unică.

”Bulci Fest este deja un brand nu doar pentru comuna Bata, ci și pentru întreaga Valea a Muresului și judetul Arad. Ajuns la XVI-a editie, festivalul de folk este un eveniment cultural, care animă și menține viu spiritul acestor locuri, care face din zona noastră un reper atractiv și care adună laolalta, iubitori ai acestui gen din toată țara și străinatate. Bulciul, o localitate mică dar emblematică pentru Bata și Valea Muresului, cu o puternică încărcătură istorică, încă de pe vremea daco-romană, se încăpățânează parcă sa reziste timpurilor.  Vă invit pe toți să fiți alături la acest festival, să ne bucurăm împreună și să descoperiți frumusețea și căldura oamenilor din Valea Muresului.
Felicit organizatorii, care au trudit în toți acești ani ca acest festival să devină emblematic la nivel național și îi asigur de tot sprijinul meu, în anii care vor urma”, ne spune Cristian Giorgian Matiaș, viitorul primar al comunei Bata .

Festivalul de la Bulci nu este doar un eveniment muzical, ci o ocazie de a trăi magia muzicii folk într-un cadru natural de vis, alături de alți pasionați și artiști de renume. Veniți să vă bucurați de un weekend plin de muzică bună, peisaje superbe și o atmosferă de poveste.

Sursa: Corina Henegar – Glasul Aradului 

Programul complet al festivalului din zilele de 2 și 3 august:  

 

Mircea Baniciu & Band

Teo Boar & Vlady Cnejevici

Marius Bațu

Ducu Bertzi

Mircea Bodolan

Daniel Julean & Nicoleta Brola

Adrian Ivanițchi

Proconsul

Didina Curea

Jul Baldovin

Cristi Buică

Dinu Olărașu

Florin Chilian

Stone Cold

Ravi

Anne Marie

Medena & Miruna

Iulia Nemeș

 

Recomandările redacției