casa gucciferProcurorii DIICOT au reuşit să-l prindă, azi dimineaţă, pe hackerul care a spart contul personal de e-mail al directorului SRI George Maior. Hackerul a mai publicat date personale ale preşe­dintelui american Barack Obama, internauţii putând astfel să afle numărul de asigurare al celui mai important om de pe planetă. Guccifer este un fost taximetrist din Arad, de 43 de ani, care locuieşte în Păuliş, condamnat la închisoare cu suspendare pentru fapte similare. Anii trecuţi acţiona sub numele de Micul Fum.
Marcel Lazăr Lehel a reuşit, de-a lungul timpului să spargă conturile de e-mail şi de Facebook ale unor personalităţi de pe întreg Mapamondul, printre care fostul secretar de stat ame­rican, generalul Colin Powell,  actorul Steve Martin, actriţa Mariel Hemingway,  John Dean,  care a fost consilier al preşedintelui Richard Nixon, trei membri ai Camerei Lorzilor, Laura Manning Johnson, fost analist CIA, George Roche, fost secretar al Forţelor Aeriene, membri ai familiilor Bush şi Rockefeller şi oficiali ai administraţiei Obama.
„Procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Struc­tura Centrală  împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, au desfăşurat […] o acţiune pe linia combaterii criminalităţii informatice, fiind efectuată o per­che­ziţie domiciliară pe raza ju­deţului Arad. În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în cursul anului 2013, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, învinuitul L.M.L  a accesat în mod repetat şi fără drept, prin încălcarea măsurilor de securitate, conturile de e-mail apar­ţinând unor persoane publice din România, cu scopul de a intra în posesia datelor confidenţiale aflate în poşta electronică, după care a schimbat parolele de autentificare, restricţionând astfel accesul utilizatorului de drept la datele informatice aflate în poşta electronică”, se arată într-un comunicat de presă al DIICOT. Guccifer a fost dus la sediul central al DIICOT. Anchetatorii mai susţin că individul a transferat neautorizat în propriul sistem informatic datele informatice aflate în conturile de e-mail compromise. „Ulterior, învinuitul a divulgat conţinutul corespondenţei către public, acţiuni fraudu­loase săvârşite în scopul lezării intimităţii în mediul on-line şi denigrării imaginii publice ale persoanelor în cauză. Menţionăm că învinuitul L.M.L a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea unor fapte similare, aflându-se în stare de recidivă postcondamnatorie. În cauză s-a cooperat cu autorităţi din Statele Unite ale Americii. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Serviciul Român de Informaţii şi Direcţia Operaţiuni Speciale. Menţionăm că persoana cercetată în prezenta cauză beneficiază de garanţia legală şi  consti­tuţională a prezumţiei de nevi­no­văţie”, se mai arată în comunicat.
Condamnat la trei ani cu suspendare
Prima dată, hackerul a fost reţinut de anchetatorii în august 2011, pentru că a spart, în perioada octombrie 2010-iulie 2011, conturile de Facebook ale unor vedete. Este voba de prezentatoarea ştirilor sportive de la Pro TV, Corina Caragea, Roxana Ciuhulescu, politicianul Edmond Tălmăcean, actorul Dragoş Moştenescu, actriţa Rona Hartner, prezentatoarea TVR Irina Reisler, Bianca Drăguşanu, Cristian Pulhac şi Laura Cosoi. Şi atunci era acuzat de săvârşirea infracţiunilor de acces fără drept la sisteme informatice, modificare fără drept şi restricţionarea accesului la date informatice, transfer neautorizat de date  dintr-un sistem informatic şi mai ales de violarea secretului corespondenţei, în cazul unor persoane publice şi ai unor angajaţi ai unui trust media. „În fapt, în sarcina învinuitului Lazăr Marcel Lehel se reţine că,  a accesat fără drept, prin încălcarea măsurilor de securitate, conturile de e-mail şi conturile aferente platformei de socializare Facebook, aparţinând unui număr de şapte părţi vătămate, angajaţi ai unui trust media şi alte persoane publice […] Ulterior, învinuitul a divulgat conţinutul corespondenţei către public, prin intermediul reţelei de socializare, procedând la pos­tarea pe conturile personale create special în acest scop – „MICUL FUM” şi „THEVEM THEVEN”  a unor informaţii şi date confidenţiale, respectiv fotografii, mesaje electronice şi alte discuţii private purtate de către părţile vătămate pe conturile de socializare şi aplicaţiile de chat” , susţineau atunci procurii DIICOT.
În februarie 2012, hackerul a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare.

Recomandările redacției