Înființat în urmă cu 60 de ani la Arad, Cenaclul „Luceafărul” s-a numit în 1964,  Cercul Literar Ioan Slavici, iar obiectul întâlnirilor lui a fost crearea unor materiale necesare brigăzilor de agitație, precum și a materialelor de propagandă a PCR.

Pe lângă acest gen de creații, condeierii de atunci au scris, așa cum le era menirea, literatură. Mai târziu, autorii și-au întărit rândurile cu intelectuali de marcă, proaspăt ieșiți din închisorile comuniste, deținuți ca: Viorel Gheorghiță, Ion Blăgăilă, Sever Ispravnic, Ioan Antonescu, N. Canavea, Silviu Suciu, dar și marginalizații sistemului, Al. Popescu Negură, Volbură Poiană Năsturaș, Constantin Gavriloaia, Toma Dincă, Ică Manghera. Toți acești domni au crescut calitatea cercului. Cercul s-a mutat apoi cu activitatea la Casa de Cultură a Sindicatelor, a luat denumirea Cenaclu „Luceafărul”, sub îndrumarea lui Emil Șimandăn. A urmat o perioadă foarte fertilă literar, urmată apoi de o perioadă „neagră”, plină de reclamații spre partid, venite din partea tovului Dumitru Siniteanu, autoimpus la șefia grupului. După acesta a condus cenaclul Violeta Mureșan, urmând ca din 1990 până în prezent președintele Cenaclului să fie Vladimir Belity. În perioada de dinainte de 1989 cenacliști ai „Luceafărului” au publicat în reviste ca: „Tribuna” de Cluj, „Luceafărul” de București, „Tribuna” de Sibiu și „Flacăra Roșie” de Arad.

Au urmat patru antologii: „Șoapta…strigătul”, anul 2000, „Borna de la kilometrul 2010”, „Antologie semicentenară”, anul 2014 și ”Confluențe vestice”, anul 2019. Numărul membrilor a crescut, s-a îmbogățit cu tineri, iar cenaclul a primit o amprentă de seriozitate, continuitate și stabilitate.

La acest cenaclu s-au format: Gligor Sava, Constantin Dehelean, Mihai Arcadie Comănici, Constantin Butunoi, Horia Simon, Domnica Pop, Violeta Pintea, Livia Ciupav Sfârîilă, Cristian Mladin, etc. Importantă a fost contribuția la creșterea lui a profesorului Dan Lăzărescu.  După 60 de ani de activitate Canaclul editează a cincea antologie de grup, „Anotimpuri cenacliere”, pe care o vor lansa în noul sediu al ședințelor, Biblioteca Județeană „A.D. Xenopol”, Sala „Astra”, duminică, 24 martie, la ora 11:00, în prezentarea Luciei Bibarț.

 

Recomandările redacției