Autorităţile din Arad au descoperit nereguli în majoritatea căminelor de bătrâni verificate în luna februarie, între care condiţii igienico-sanitare precare, aplicând 12 amenzi în valoare totală de 70.000 de lei, în timp ce un centru a fost închis temporar.

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Arad a informat, luni, că pe parcursul lunii februarie a verificat 18 centre pentru bătrâni, din care 12 au fost amendate, fiind aplicate şi 17 avertismente.

Comisarii au dispus oprirea temporară a activităţii unui centru, iar la alte trei, situate în municipiul Arad, au oprit folosirea unor alimente neconforme în valoare de 925 de lei.

Instituţia arată că printre abaterile constatate se numără condiţii igienico-sanitare necorespunzătoare, lipsa informaţiilor privind alergenii, contracte încheiate cu beneficiarii în care nu sunt specificate clar clauzele, lipsa informării privind meniul, lipsa unor produse şi proceduri în blocurile alimentare, în care au fost găsite şi echipamente ruginite, lenjerii de pat uzate sau lipsa unor elemente de mobilier esenţiale, precum noptierele.

sursa: Agerpres

  • Mihali spune:

    Doar la noi se amendează așa din prima,întâi spui omului ce greșeli ai găsit,îi dai un timp să le remedieze și dacă nu remediază dai amendă!!!

  • Fir spune:

    Faceți verificări amănunțite la Centrul de vârstnici de pe strada Bodrogului din mun. ARAD , doar Dumnezeu mai poate face ceva pentru vârstnicii care ajung acolo

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției