Ziua Eroilor a fost marcată la Arad prin ceremonii simple, de fapt una singură, repetată în trei locaţii diferite din Arad, constând dintr-un scurt serviciu religios, oficiat de către un sobor de preoţi condus de către ÎPS Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului şi depunerea de coroane de flori. Pentru că Ziua Eroilor coincide cu un praznic religios, Înălţarea Domnului,  ziua a debutat la ora 10.00, la Catedrala Ortodoxă Veche, unde Sfânta Liturghie a fost urmată de un parastas ridicat pentru eroi și de depunerea coroanelor de flori la troița din curtea Catedralei. Arădenii care nu au fost la Catedrală, au putut urmări ceremonialul la ora 12.30, la Monumentul Eroilor Revoluției din Decembrie 1989, pe platoul din faţa Palatului Administrativ, iar imediat după aceea, la Crucea Martirilor din Parcul „Mihai Eminescu”.În fine, cei care nu au putut fi prezenţi la locaţiile amintite au putut să participe la manifestarea de pe platoul din fața monumentului eroilor din Cimitirul „Pomenirea”, de la ora 14.45. Revoluţionarii, prin toate asociaţiile lor, au fost cel mai bine reprezentaţi, în timp ce administraţia a strălucit prin absenţa totală a reprezentanţilor la vârf. Niciun partid politic nu a depus, cel puţin la momentul de vârf al zilei, cel de la Monumentul Revoluţiei, coroane de flori. A depus deputatul Tripa- singurul politician pe care l-am văzut acolo- dar nu în numele PSD, ci în numele Camerei Deputaţilor. La fel, nu putem trece coroana depusă de către Bogdan Boca în contul PNL, pentru că a fost depusă din partea Primăriei. Mai notăm că vremea a fost îngăduitoare cu participanţii la ceremonii, Sfântul Ilie dezlănţuindu-se dao după încheierea ultimei manifestări.

Recomandările redacției