• Datoriile totale sunt de circa 137 milioane de lei.
  • În ultimele zile au fost trimise două adrese la Primărie.
  • Administrația locală nu dă semne de îngrijorare.

Situaţia de la CET Arad devine explozivă, una de extremă urgenţă. În primul rând este vorba despre oameni. Despre beneficiarii serviciului de furnizare a apei calde şi a căldurii în sezonul rece. În joc sunt mai bine de 30.000 de contracte pe care CET Arad le are de onorat faţă de cetăţeni. Faptul că arădenii sunt, în imensa majoritate a situaţiilor, buni platnici şi mai şi plătesc Gigacaloria la un nivel care este printre cele mai ridicate din ţară, pare a nu conta deloc. Cotidianul nostru a reliefat de multe ori că lucrurile nu merg într-o direcţie bună la CET. „Situaţia s-a rostogolit de la un an la altul şi s-au tot acumulat datorii. S-au mai şi plătit, dar penalităţile au început să apese tot mai mult. La acest moment, nivelul datoriilor şi penalităţilor depăşeşte capitalul social al companiei“, spune Doru Lebădă, liderul Sindicatului Liber Termoelectrica de la CET Arad. Aceasta era situația în vară. De altfel acum societatea este în insolvență. Nu s-a întâmplat mai nimic de atunci, în afara de plata unor facturi achitate de către administrația locală. Și s-a ajuns la limită, în situația în care, mâine, la ora 15, conducta de la CET Lignit ar putea „îngheța”. Asta înseamnă că nu va mai fi alimentat cu gaz și astfel va ajunge în situația de a nu mai putea livra căldură și apă caldă către populația și unitățile școlare și sanitare și către societățile comerciale.
De altfel, Sindicatul S.L.I.Termoelectrica Arad, reprezentat de Comitetul de Sindicat a trimis un comunicat de presă în care, printre altele se spune: „Prin prezenta atragem în modul cel mai serios aten­ţia asupra consecinţelor pe care le are pasivitatea domnului primar Gheorghe Falcă şi a Consiliului Local al Municipiului Arad, în faţa pericolului iminent de sistare totală a activităţii CET Arad, începând cu data de 16 noiembrie 2018, ora 15.00. În ultima săptămână, conducerea CET Arad, a trimis două adrese Primarului Municipiului Arad, Consiliului Local al Municipiului Arad, prin care a notificat în modul cel mai serios faptul că, această societate se află în pericolul iminent de a înceta activitatea, cu consecinţa imediată a imposibilităţii furnizării agentului termic consumatorilor de pe raza municipiului Arad. Ast­fel au fost trimise adresele cu nr. 5158/ 05.11.2018 şi 5253/ 09.11.2018 prin care în principal s-a notificat faptul că: termenul limită până la care SC CET Arad îşi asumă alimentarea cu energie termică a SC CET Arad, este determinat astfel: până în data de 07.11.2018 inclusiv, din cantitatea de 48.533 MWh gaz pusă la dispoziţie de către furnizorul C-GAZ&Energy Distribuţie, a fost consumată cantitatea de 21.446,441 MWh gaz, astfel încât la un consum zilnic asemănător cu cel al ultimelor două zile, putem susţine funcţionarea SA CET ARAD, inclusiv în data de 16.11.2018.
În situaţia în care până atunci nu se va identifica sursa financiară necesară completării diferenţei dintre suma de 8.300.000 de lei existentă deja în conturile CGAZ&Energy Distribuţie şi suma de 17.500.000 lei reprezentând contravaloarea necesarului de gaze care să asigure funcţionarea integrală a lunii noiembrie 2018, după consumarea întregii cantităţi de 48.533 MWh gaz, furnizorul C-GAZ&Energy Distribuţie va sista alocarea pe platforma TRANSGAZ a cantităţilor necesare continuării func­ţionării, urmând ca instalaţiile de cogenerare din componenţa SC CET Arad SA să fie oprite în momentul consumării întregii cantităţi de gaze gajate.
În această situaţie, în conformitate cu prevederile art. 15(b), coroborat cu prevederile stipulate la paragraful 5 ale anexei 7 din Contractul de Vânzare Cumpărare Energie Termică, vom notifica sistarea furnizării energiei termice către SC CET ARAD pe motiv de lipsă combustibil.
SC CET ARAD SA nu a identificat nici o altă sursă financiară care să asigure prelungirea funcţionării după data de 16.11.2018.
Prin adresa nr. 3127/07.11.2018, C-GAZ&Energy Distribuţie, ne-a informat că, în lipsa identificării sumelor necesare continuării finanţării cantităţii de 43.000 MWh gaz necesară continuării funcţionării pe toată luna noiembrie 2018, cantitatea respectivă de gaze, precum şi cantitatea destinată lunii decembrie 2018, vor fi revânduta în piaţă, şansa de a mai putea continua funcţionarea devenind nulă”. Doru Lebădă, liderul SLI Termoelectrica este de părere că din cauza situaţiei financiare dificile, SC CET Arad SA nu are nici măcar posibilitatea să asigure în vreun fel protecţia termică a instalaţiilor tehnologice.
Una din consecinţele grave ale sistării funcţionării este plecarea personalului calificat, fenomen care este deja în derulare în fază incipientă, iar în lipsa acestuia nu se va mai putea asigura operarea în siguranţă şi legalitate a instalaţiilor tehnologice.
O altă consecinţă gravă constă în imposibilitatea conservării şi asigurării servi­ciilor de pază a activelor SC CET Arad SA. „În momentul de faţă, în conformitate cu drepturile şi obligaţiile stipulate în condiţiile de acordare a licenţei de func­ţionare, SC CET ARAD SA are încheiate contracte de furnizare şi distribuţie a energiei electrice cu 11 clienţi captivi alimentaţi direct din barele centralei. Rezilierea contractelor ca urmare a sis­tării activităţii SC CET Arad SA, ar genera o situaţie juridică conflictuală, neexistând vreo prevedere contractuală care să presupună rezilierea contractului pe motiv de sistare definitivă a activităţii SC CET Arad SA. Pe de altă parte, toţi aceşti consumatori pot fi alimentaţi cu energie electrică numai din reţeaua SC CET Arad, pe cale de consecinţă sistarea activităţii SC CET Arad SA presupune sistarea activităţii tuturor acestor consumatori industri­ali, aici incluzându-se şi supermarketurile METRO, Praktiker, Depozitul auto­rizat de colectare a deşeurilor precum şi Staţia de sortare deşeuri reciclabile, ambele obiective importante în economia municipiului Arad. De asemenea, în LEGEA nr. 325 din 14 iulie 2006 a serviciului public de alimentare cu ener­gie termică se arată că:
«Articolul 8 (1) Înfiinţarea, organizarea, coordonarea, monitorizarea şi controlul serviciului public de alimen­tare cu energie termică constituie obli­gaţii ale autorităţilor administraţiei publice locale». În faţa acestei situaţii disperate, factorii de decizie la nivelul municipiului, respectiv primarul mu­nicipiului, nu dau semne clare că ar fi preocupaţi în mod serios de soarta societăţii, confortul termic, viața și arădenilor”, a punctat Doru Lebădă.
Situația nu e deloc simplă, nici pentru cei 270 de angajaţi de la CET Lignit. Datoriile totale ale CET sunt de 137 milioane de lei, din care 30% din sumă o reprezintă doar penalitățile. Acum, pentru ca situația să se deblocheze și instalațiile să nu „înghețe” ar trebui ca municipalitatea să achite circa șapte milioane de lei pentru gaz, care ar reprezenta factura lunii noiembrie.

Recomandările redacției