Este o zi de bucurie pentru Arad. Asociația „Cetatea Voluntarilor”, cu contribuții substanțiale la dezvoltarea unor instituții din municipiu și județ, secții de spital, grădinițe, școli, sărbătorește astăzi zece ani de existență.
”Am fost alături de Asociație și astăzi, așa cum i-am fost alături în acest deceniu de existență, pentru că am înțeles și eu, ca mulți alți arădeni, cât de corect este mesajul de unitate și solidaritate pe care aceste fete sufletiste l-au transmis comunității, faptul că marile realizări se construiesc în echipă și că o societate este puternică atunci când fiecare dintre elementele sale sunt puternice.
Din perspectiva mea, marea realizare a Asociației „Cetatea Voluntarilor” o reprezintă faptul că a reușit să adune energiile bune în jurul unor proiecte ale Aradului. A moblizat administrația locală, mediul de afaceri, societatea civilă, Biserica, Poliția, Armata, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Inspectoratul Școlar, Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, universitățile arădene.
Prin activitățile inimoase și altruiste ale Asociației „Cetatea Voluntarilor” în această lume în care tindem să fim suspicioși mereu, am recâștigat încrederea unii în ceilalți, văzând că putem construi împreună, cu bună credință și cu rezultate spectaculoase, pentru binele copiilor și al oamenilor în nevoi.
Într-o lumea plină de răutate am descoperit că în jurul nostru sunt oameni dispuși să dea din surplusul lor, să contribuie generos pentru ca și celorlalți să le fie puțin mai bine; am descoperit o nouă perspectivă asupra societății, aceea a participării civice, a unei societăți civile care nu se limitează să constate și să critice, ci își asumă să repare, să contribuie, să fie un catalizator.
Și mai este un mesaj important pe care cei zece ani de existență ai Asociației „Cetatea Voluntarilor” ni-l transmite: și anume, că nu există proiect mic și nesemnificativ, că fiecare rezultat este important chiar și dacă salvează un om sau un destin. Este și crezul meu administrativ – să ne implicăm pentru toți, indiferent de condiția lor, ca exemplul pe care îl dăm să îi inspire și pe alții să se implice.
Cunoscând de unde au plecat și ce greutăți au avut de înfruntat în viață tinerele care sunt sufletul, inima și creierul acestei Asociații, constatăm că și cei care nu au avut o șansă, din start, în viață, au capacitatea să recupereze și să fie un sprijin pentru alții; că fiecare om poate fi salvatorul sau cel puțin binefăcătorul altuia, poate face bine și poate deveni un sprijin, dacă este asumat, implicat și ambițios.
Astăzi, această Asociație născută și crescută la Arad, este solicitată în toată țara. Administrații la care ne raportăm ca la niște modele de succes au solicitat-o, văzând lucrurile spectaculoase pe care le-a creat la Arad. Iar ăsta, alături de zâmbetul și recunoștința beneficiarilor, reprezintă cel mai bun indicator al succesului!
Sigur, eu (poate un pic mai mult decât alții) înțeleg că atunci când ieși din zona de confort și te remarci, deranjezi. Sunt și oameni pe care succesul și activitatea altora îi supără și chiar îi doare. Nu părerea lor contează, ci binele pe care îl poți face tuturor, paradoxal chiar și lor! De aceea, nu cred că aceste voci ar trebui să demotiveze, ci, dimpotrivă, să îndemne și mai mult la acțiune!
La mulți ani, „Cetatea Voluntarilor”, mult succes în viitor! Felicitări sincere, fetelor, pentru ceea ce sunteți și faceți! Chiar sunteți oameni care schimbă România în bine!”, spune Iustin Cionca, președintele CJ Arad.