de Voicu Sida 

În urmă cu două zile am trecut pe la primărie la Chisindia, după ce am stabilit această întâlnire cu domnul Ionel Pașca, primarul comunei. L-am găsit la birou, vremea fiind ploioasă. „Dacă ar fi fost vremea mai bună, eram plecat prin comună să văd cum au rămas șanțurile pluviale în urma ploilor“, ne-a mărturisit edilul.

Știți ceva? Este o vorbă: „Cât ai face, tot ai mai face”. Dar la noi, de multe ori, această zicală nu prea este valabilă.

– Domnule primar, eu îmi amintesc când era târgul la Văsoaia, îmi amintesc cum arăta drumul acela. Dar, de fapt, poți spune că era drum?

– Așa este, numai eu știu cât am alergat până când a ajuns drum, așa cum îl vedeți. Eu cred că unii nici acum nu realizează. Poate doar aceia care sunt la Văsoaia.

-Domnule primar, vă contrazic aici! Știți ce spuneau niște cetățeni la intrare în Chisindia? I-am întâlnit mergând pe la ceva semănătură de porumb. Spuneau că, dacă nu ar fi fost primar domnul Pașca, Văsoaia nici nu mai exista. Și așa au mai plecat oameni, dar mai avem cetățeni care își lucrează pământul, fiind un pământ bun și pentru pomi, și pentru alte culturi, așa că cei din Chisindia se pot mândri cu ce primar au. „Domnule, dumneavoastră știți că acest primar ne aduce apă de la 7 km, din Valea Hurezului? Și atunci despre ce vorbim? Este un primar model și pentru alții”, a precizat cineva din grupul de cetățeni. Da, domnule primar, am discutat cu câțiva cetățeni care tocmai că au vorbit foarte frumos la adresa dumneavoastră.

Dar să intrăm în subiectul nostru de azi. Vă întreb, cum ați încheiat anul 2018?

-Bine, nu am avut datorie la nimeni. Eu sunt genul de om care nu este plângăreț.

-Da, am înțeles. Ce veți face în anul acesta, 2019?

– Păi, să vă spun. Am primit aviz favorabil pentru proiectul de achiziționare a unui tractor care are dotare în anexa sa mai multe utilaje. Aceste utilaje pot deservi o sumedenie de lucrări necesare comunei noastre. Este vorba de o coasă de tăiat vegetația ierboasă și lemnoasă de pe marginea drumului și de o anexă de decolmatat șanțurile. Proiectul pe GAL se ridică la o valoare de 60 000 de euro. Acesta este primul proiect. Sunt în așteptare de multă vreme și două proiecte de modernizare de străzi în Chisindia și Păiușeni. Un alt proiect prevede amenajarea de trotuare în Chisindia.

– Da, îmi spuneau cetățenii pe care i-am întâlnit că vă apropiați de finalizarea proiectului aducțiunii de apă de la Valea Hurezului.

– Da, în decurs de o lună de zile sperăm să facem recepția finală. Lucrarea a fost executată de INTECO HOLDING, o firmă cu specialiști cam în toate domeniile. Pentru noi, apa este o mană cerească. Acest proiect de aducțiune a apei din Valea Hurezului a fost al meu de când eram consilier local; am discutat mai departe cu cetățenii mei. Iată că ne-a ajutat Dumnezeu și suntem la finalizare.

– Ce v-ați mai dori, domnule primar?

– Păi, să văd rezolvate și aceste două proiecte, să obțin finanțare, conform Strategiei de dezvoltare pe care am adoptat-o până în anul 2023. Vor urma și alte proiecte care, cu siguranță, vor ridica nivelul de viață al cetățenilor comunei noastre.

Voicu Sida

Intrarea în sala de evenimente din Chisindia:

Sală predată după evenimente:

Predăm sala la cei care organizează nunți, botezuri, onomastici; avem 500 de locuri:

Mă bucur că avem sala ocupată mult timp:

De aici se captează apa:

Stația de tratare a apei:

Ușile, geamurile și aparatura necesară:

Grădinița din Chisindia, dotată mai bine ca în alte zone, poate chiar orașe:

Recomandările redacției