Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vărșand au depistat cinci cetăţeni din Nepal care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în compartimentul pentru marfă al unui automarfar.
În data de 24.04.2024, la Punctul de Trecere a Frontierei Vărșand, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român în vârstă de 38 de ani, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în România. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, pal, pe ruta România – Ungaria.
În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, cinci cetăţeni străini.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări. În cadrul verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Nepal, cu vârste cuprinse între 24 și 42 de ani, intrați legal în România în baza documentelor personale.
În cauză, colegii noștri efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șofer și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși în mijlocul de transport, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.