Inconştienţă la un pas de tragedie în localitatea Lipnița, din judeţul Constanţa.
Cei cinci fraţi cu vârste cuprinse între 3 şi 15 ani au ajuns în stare extrem de gravă la spital, după ce mama lor i-a spălat cu o substanţă toxică, folosită în mod obişnuit la deparazitarea animalelor.
La puţin timp după baie, minorii au început să simtă rău, apoi, rând pe rând şi-au pierdut cunoştinţa. Speriată, mama acestora a sunat la 112. Copiii au fost transportaţi imediat la Spitalul de Urgență Constanța. Una dintre minore se află acum în comă.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență Constanța, Crina Kibedi: Prezentau tremur, delir, halucinaţii. Una dintre minore a fost adusă în comă, fiind internată în Terapie Intensivă. Ceilalţi au fost internaţi în compartimentul Terapie Acută. Datorită tratamentului starea lor de sănătate s-a îmbunătăţit.
Sursa Observator.ro