În anul 1996, pe 11 martie, Primăria Arad a acordat în concesiune un teren de 950 mp de pe strada Aviator Georgescu nr. 9 Inspectoratului Școlar Județean Arad. Concesiunea s-a realizat pe o perioadă de 99 de ani. Acolo, Inspectoraul Școlar intenționa să construiască un internat școlar, o cantină și două laboratoare școlare. Bineînțeles, așa cum știm cu toții, aceste planuri nu s-au realizat chiar la mai bine de 20 de ani distanță. Astfel, municipiul Arad a solicitat înapoi terenul pentru a-l salubriza și mai apoi pentru a se putea construi o parcare. Însă, ISJ nu a fost de acord cu retrocedarea acestui teren, iar ca urmare, decizia a fost luată de instanță, care a favorizat Primă­ria. Această decizie nu este finală. Momentan, acest teren este folosit de arădeni ca parcare… neoficială.
Terenul CSS Gloria?
Am luat legătura cu Anca Stoenescu, inspector școlar general delegat, pentru a afla un punct de vedere ofivial și din partea IȘJ, care ne-a spus că acest teren este dat în folosință celor de CSS Gloria. Așadar, terenul se pare că nu este în folosința IȘJ-ului, cum era stabilit în anul 1996, ci în folosința CSS Gloria, cu toate că terenul trebuia folosit în exclusivitate pentru internat, cantină și două laboratoare școlare. Mai departe, aceasta ne-a spus să luăm legătura cu purtătoarea de cuvânt a IȘJ, care ne-a sfătuir să trimitem un mail departamentului juridic, pentru se pu­tea primi un răspuns referitor la acest teren din partea juristului. Noi am trimis acest mail și acum rămâne de văzut ce răspuns vom primi.
Ca să ne lămurim cum stă treaba, l-.am sunat și pe directorul CSS Gloria, Ioan Coste, care, surpriză, a negat că ar avea vreo legătură cu terenul respectiv. Acesta ne-a spus că CSS Gloria nu are nimic de-a face cu terenul de pe strada Aviator Georgescu nr.9, ei având în folosință terenul din Subcetate. Pe cine să credem în cazul acesta? Noi am încercat să luăm legătura din nou cu Anca Stoenescu, dar din păcate nu a mai răspuns la telefon.
Rămâne de văzut când primim răspunsul de la juristul IȘJ, care să sperăm că va face lumină în acest subiect.

Recomandările redacției