Când în timpul campaniei electorale vorbeam despre ipocrizia și răutatea primăriței din Bocsig, Teodora Abrudean, am fost acuzați de unii, nu mulți, că o facem doar cu scop electoral. Am reacționat chiar atunci, garantând că vom scrie despre activitatea, neregulile și ilegalitățile primăriței Teodora Abrudean și după ce va câștiga alegerile. Eram conștienți de două lucruri: era favorită la câștigarea primăriei, iar în același timp știam că dezvăluirile noastre o vor transforma într-o „victimă“, lucru de care a profitat din plin. Pentru a-și ascunde mizeria sub preș, Teodora Abrudean s-a văicărit, s-a scremut până la lacrimi de crocodil, pozând într-o victimă „a unui atac fără precedent“ la adresa ei. Noi nu am făcut altceva decât să scriem despre mizeria adunată în primăria Bocsig de ani de zile, subiecte care ne-au fost aduse la cunoștință chiar de către cetățenii comunei.
Între a da pe față toate neregulile, pe care noi ca ziar eram obligați să o facem odată ce dețineam informațiile și eram presați de locuitorii comunei, și a-i pune pe tavă Teodorei Abrudean șansa de a poza în „victima“ universului, am ales prima variantă.
După cum spuneam, eram la curent cu trăsăturile de caracter ale primăriței. Știam că este ipocrită, răzbunătoare, invidioasă, rea, fățarnică, tiranică, narcisistă (plătește un ziar cu 6.500 de euro din banii comunei pentru a-și face imagine, ziar în care apare și de cinci ori pe pagină – ziarul având opt pagini!) că se folosește de numele lui Dumnezeu pentru a-și rezolva mizeriile în primărie. Nu știam însă că este și cinică. Calcă efectiv pe cadavre, se răzbună la maxim, neținând cont de necazurile unui om, a unei familii, de viitorul unor copii. Este în stare să lase o familie cu doi copii pe drumuri, să o scoată afară din locuință, pentru simplul fapt că „n-au avut «obrazul» să mă recompenseze cu un vot“.
Familia despre care vorbim locuiește cu chirie în blocul din localitatea Bocsig. Clădirea a fost construită pe vremea lui Ceaușescu, având drept scop locuințe de serviciu pentru profesori, polițiști sau medici. În mare măsură, clădirea și-a păstrat scopul, în cele opt apartamente locuind acum câțiva profesori, unul pensionar, altul care figurează, dar nu a fost văzut niciodată pe acolo, un fost polițist ieșit la pensie, doi africani care joacă fotbal. Iar un apartament, despre care cei din Bocsig susțin că nu înțeleg motivul pentru care primărița insistă să îl țină gol. Așadar, apartamentele sunt date la cheremul Teodorei Abrudean și al consiliului local al cărui control îl deține.
O familie cu doi copii de asemenea locuiește în acest bloc. Dar deși a îndeplinit absolut toate criteriile de a locui acolo, se pare că familia va fi scoasă în stradă. Motivul? Primărița Teodora Abrudean nu a fost votată de această familie. Familiei i s-a transmis pur și simplu că „n-a avut obrazul să mă recompenseze cu un vot“.
Vom reveni.