În această după-amiază, în jurul orei 17:30, pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Gurahonț au intervenit cu o autospecială de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la vegetație uscată și mărăciniș, între localitățile Gurahonț și Baltele, în apropierea drumului național 79A.

Incendiul a fost localizat și lichidat prompt, suprafața de teren afectată fiind de aproximativ 300 metri pătrați.

Vă reamintim că arderea vegetației uscate este strict interzisă!

Atragem atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător și a solului, cât și asupra proprietăților sau chiar vieții oamenilor. În astfel de cazuri, flăcările se pot extinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de case, de operatori economici, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.

Totodată, aceste arderi necontrolate pot constitui cauze ale unor accidente rutiere, soldate uneori cu pierderi de vieți omenești, ca urmare a scăderii vizibilităţii pe drumurile publice, generată de acoperirea carosabilului cu cantităţi mari de fum.

Potrivit prevederilor legale, arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase este strict interzisă (articolul 94, alineatul (1), litera n, din OUG nr.195/2005 privind protecția mediului) și constituie contravenții, sancționându-se cu amendă de la 7.500 lei (RON) la 15.000 lei (RON), pentru persoane fizice, și de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON), pentru persoane juridice. Cetățenii sunt obligaţi să respecte normele privind protecția mediului care interzic arderea vegetației uscate.

  • xxx.com.ro spune:

    Este foarte important sa fim responsabili si sa respectam regulile privind arderea vegetatiei uscate! Chiar si o mica greseala poate sa duca la un incendiu devastator precum cel care a izbucnit in aceasta dupa-amiaza. Apreciez interventia rapida si eficienta a pompierilor militari ai Garzii de Interventie Gurahont in localizarea si lichidarea acestui incendiu periculos. Sper ca acest incident sa ne reaminteasca faptul ca folosirea focului deschis in mod neresponsabil poate avea consecinte grave asupra mediului si sigurantei noastre. Respectam normele privind protectia mediului si sa nu mai ardem vegetatia uscata!

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției