CJA găzduiește un prim eveniment european din an, la finalul săptămânii

0
249

Administrația vrea să crească „vizibilitatea Aradului pe plan internațional“ și un prim eveniment cu participare europeană va avea loc la CJA.

Mai exact, joi și vineri, 7-8 februarie, Consiliul Județean organizează „La rencontre d’Arad”, întâlnirea de lucru a Rețelei Orașelor și Regiunilor Europene pentru Cultură – LIKE. În aceste zile, Aradul va avea așadar oaspeți din Paris, Lille (Franța), Barcelona, Donostia San Sebastian (Spania), Atena (Grecia), Rijeka (Croația), Almada (Portugalia), Liege (Belgia), La Valletta (Malta), Limerick (Irlanda), Brno (Cehia), Blagoevgrad (Bulgaria), Timișoara. Evenimentul se va desfășura în sala ,,Vasile Goldiș”, a Consiliului Județean Arad.

Rețeaua, una de amploare în UE are peste 100 de membri din majoritatea statelor europene și are sediul central la Lille, în Franța. Astfel, potrivit reprezentanților CJA, la Arad va fi prezent și președintele organizației, Michael Moglia, dar și Consiliul de Administrație al Rețelei. La Adunarea Generală de la Paris, arădeanul Andrei Ando a fost ales anul trecut membru în Consiliul de Administrație al Rețelei Orașelor și Regiunilor Europene pentru Cultură.

,,Pentru noi este important ca personalități europene din diferite domenii de activitate să ajungă la Arad, să vină în România și să vadă că dincolo de orice controverse politice aici există oameni care muncesc și performează”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Dezbaterile de la Arad vor pune în valoare și două elemente importante ale acestei perioade: președinția română a Consiliului Uniunii Europene și semestrul cultural româno-francez. Dezbaterile vor viza organizarea internă a Rețelei Orașelor și Regiunilor Europene pentru Cultură – LIKE, oportunitatea instituirii unui premiu european acordat de Rețea și punerea în practică a strategiei pentru perioada 2019-2021.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.