bordaPerformerele Campionatelor Naţionale de kaiac-canoe de la Bascov, Clara Borda şi Carmen Petre, medaliate cu bronz în proba de kaiac dublu pe distanţa de 1.000. de metri, au avut comportări bune şi la Cupa României de juniori.
Clara Borda, care a reprezentat LPS Arad, s-a clasat pe locul trei la kaiac simplu 200 de metri şi pe cinci la 500 de metri, iar Carmen Petre a terminat pe 7 şi 8 în probele de 200 şi 500 de metri.
Odată cu această competiţie s-a încheiat şi sezonul în kaiac-canoe, unul destul de prolific pentru cluburile arădene.
„Având în vedere rezultatele din acest an, mă declar mulţumit de sportivi şi sper ca în 2014 să ne descurcăm şi mai bine, iar tinerii să se apropie şi mai mult de acest sport de tradiţie în Arad”,  ne-a declarat Gorbe Laszlo, an­trenorul secţiei de kaiac-canoe de la CSM Arad.

Recomandările redacției