Sunt antrenori care își asumă să numească ei înșiși căpitanul echipei dar sunt și antrenori care lasă acest drept de alegere vestiarului. Ilie Poenaru face parte din a doua categorie, drept pentru care duminică seara toți componenții Bătrânei Doamne au fost invitați la urne să aleagă noul căpitan pentru acest sezon. Scrutinul a fost obligatoriu și secret iar în urma numărării voturilor (care n-a avut parte de contestații), câștigător a fost declarat Claudiu Keserü. Doi dintre precedenții căpitani ai UTA-ei, Florin Iacob și Desley Ubbink au obținut voturile necesare pentru a ocupa cele două poziții de vice-căpitani.

Decizia vestiarului este una firească dacă e să ținem cont de personalitatea și cv-ul fostului (și poate viitorului) internațional, cel care impune atât prin exemplul personal cât și prin cariera pe care a avut-o până în acest moment. Keșerü are 35 de ani și a jucat în carieră la FC Bihor, FC Nantes, Tours, Angers, Bastia, FCSB (de două ori) Al Gharafa și Ludogoreț. Are 12 goluri marcate în prima ligă franceză, 11 în grupele Europa League și unul în grupele UEFA Champions League. A îmbrăcat de 46 de ori tricoul echipei naționale, pentru care a marcat 13 goluri.

(foto: uta-arad.ro)

Recomandările redacției