CN Under 19 de futsal: şimăndanii, învingători și pe terenul Informaticii

0
64

Şoimii Şimand a învins cu 7-4 la Timişoara contra Informaticii şi se clasează pe primul loc în seria a 5-a Campionatului Naţional U19 după primele două etape.
Alex Stejar, Denis Cordoș, Robert Balog, Laurențiu Onaca, Claudiu Ujoc, Narcis Jurj, Fabian Neagu, Denis Buzgău și Fabian Bătrânu au format lotul aliniat de Daniel Mărcuş și Dumitru Buruiană duminică, pe Bega. Apoi, Balog (3), Cordoş (2), Ujoc şi Onaca au fost marcatorii „şoimilor” în cel de-al doilea succes stagional după cel cu Deva (10-3) , de pe teren propriu.
„Un meci bun, ne-au condus cu 1-0, dar am întors la 2-1 până la pauză. A fost mai multe momente cheie, chiar psihologice, ambele echipe au jucat bine. Timişoara e un adversar puternic, se vede că unii dintre jucători evoluează la echipa mare şi la loturile naţionale. Eu sunt mulţumit de jocul echipei şi acum pregătim duelul cu Reşiţa” a menționat profesorul Mărcuş după disputa cu Informatica.
Pe 11 noiembrie, Șimandul va primi vizita celor de la Muncitorului Reşiţa în cadrul rundei cu numărul 4. În cea de-a treia, șimăndanii stau.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.