cnadnrCineva spunea că „dacă Statul Român ar fi o persoană, ar fi de mult la închisoare”. Multă dreptate a avut. De regulă, statul încearcă să tragă şapte piei de pe om, fără să-i dea prea mult în schimb. În timp ce autostrăzile din România sunt foarte puţine şi se construiesc cu eforturi bu­getare exorbitante, pentru în­destularea firmelor prietene, în timp ce starea drumurilor naţionale lasă de multe ori de dorit, statul a stabilit că şoferii care vor să circule cu maşinile pe autostrăzi şi drumuri naţionale trebuie să plătească o taxă de drum, iar în schimb primesc o rovignetă. Taxa de drum este colectată de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), companie care are posibilitatea legală de a-i amenda pe cei care nu-şi cumpără rovigneta şi apoi urmăreşte încasarea amenzilor cu pricina. De altfel, tot CNADNR ar trebui să se ocupe şi de starea drumurilor naţionale şi de autostrăzi, dar asta e o altă poveste…
Somaţii pentru o amendă deja plătită
Ieri, am fost contactaţi la redacţie de o arădeancă, Carmen J., care a fost somată de CNADNR să plătească din nou o amendă pe care o plătise iniţial în 2012. Mai mult, dosarul său a fost trimis la un executor judecătoresc, care i-a blocat conturile. Dar haideţi să vedem în continuare ce ne poves­teşte femeia. „În 15 mai 2012 am făcut un drum până la Petroşani, fără a verifica dacă rovigneta mai este valabilă. Am fost prinsă de două ori, la dus şi la întors, de camerele de luat vederi la Săcămaş, drept pentru care am primit acasă două procese verbale de contravenţie, pe care le-am achitat în 30 mai. Pentru fiecare proces verbal ar fi trebuit să plătesc câte 250 de lei, dar fiind­că am plătit în 48 de ore am achitat, conform legii  doar 125 de lei, în conturile indicate în procesele verbale. Am cum­părat inclusiv o rovignetă valabilă, aşa cum mi s-a cerut. Toate documentele, chitanţele le-am trimis în copie xerox, conform solicitării la CNADNR, inclusiv copie după rovigneta valabilă. Anul trecut, în 29 apri­lie, am primit o notificare de la CNADNR, prin care ni se solicita plata celor două procese verbale, în termen de cinci zile de la primirea notificării. Am făcut încă o dată dovada plăţii, prin poştă, trimiţând copii după chitanţele care dovedesc că am plătit. Le-am trimis şi pe e-mail. Acum, în data de 17 iunie, am primit în cutia poştală o înştiinţare de la Biroul Executorului Judecătoresc Blajovan Nucu Tiberius, din Lugoj, prin care ni se aducea la cunoştiinţă că în baza cererii de executare silită formulată de creditorul DRDP Timişoara s-a declanşat urmărirea silită împotriva mea, în  baza titlului executoriu privind unul din procesele verbale emise de CNADNR SA în anul 2012”. Practic, CNADNR vrea să încaseze de cel puţin două ori amenzile date şoferilor care dintr-un motiv sau altul au circulat pe drumurile naţionale fără rovignetă.
Bază de date există. Dar ce folos?
Pentru a afla cum a fost posibil să i se ceară să plătească din nou amenda plătită acum trei ani, Carmen J. l-a sunat pe executorul judecătoresc, care i-a transmis că ar trebui să facă dovada faptului că a cumpărat rovigneta, după ce a fost amendată. În condiţiile în care pe rovignetă scrie că trebuie păstrată doar un an de la data expirării, iar din 2013, de când a expirat rovigneta cumpărată de femeie, până în prezent au trecut doi ani, acesteia nu i se poate imputa că nu a mai păstrat dovada că a plătit taxa de drum. Astfel, Carmen J. a continuat să facă demersuri la CNADNR, reuşind totuşi să afle că din baza de date a companiei reiese că şi-a plătit rovigneta cu pricina. Apare însă un mare semn de întrebare. De ce s-a apelat la un executor jude­cătoresc când cei de la CNADNR puteau să afle foarte simplu că sancţiunea a fost achitată? „Cum înţelege CNADNR-ul să rezolve probelemele? Ce fel de oameni competenţi are acolo? Marşând pe faptul că omul nu-şi mai ţine chitanţa pentru rovigneta de 28 de euro, îi execută apoi silit”, a încheiat Carmen J.
Întrebări lăsate pentru moment fără răspuns
Deşi am încercat să obţinem şi un punct de vedere din partea CNADNR Timişoara, acest lucru ne-a fost imposibil în cursul zilei de ieri. Purtătoarea de cuvânt a instituţiei ne-a răspuns foarte amabil l-a telefon, dar ne-a solici­tat să formulăm câteva întrebări în scris, la care ne-a promis că ne va răspunde ulterior. Pentru a-i fi mai uşor să răspundă i-am trimis şi povestea femeii. În ceea ce pri­veşte întrebările, vi le prezentăm în cele ce urmează. Cum este posibil ca o persoană care şi-a plătit amenzile, să fie somată de două ori să plătească din nou? Nu aveţi la nivelul CNADNR o bază de date din care să rezulte cine şi-a plăit amenda sau cine şi-a cumpărat rovignetă? Ce s-a întâmplat cu documentele trimise de femeie prin care aceasta a făcut dovada plăţii? Câte cazuri similare aţi mai avut? Cine plăteşte pentru neplăcerea produsă unui şofer care este pus într-o astfel de situaţie fără a fi vinovat şi cine suportă eventualele daune materiale pro­vocate şoferului în cauză?

Recomandările redacției