Ceea ce era de așteptat s-a întâmplat. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis cod roșu de caniculă, printre județele care se află sub această avertizare fiind și Aradul. Potrivit avertizării meteorologice postate pe site-ul ANM, „vineri (4 august) și sâmbătă (5 august), valul de căldură care a debutat încă de luni (31 iulie) va continua să se intensifice, iar disconfortul termic va deveni deosebit de accentuat. Indicele tem­- peratură-umezeală (ITU) va depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unități și se va situa frecvent, în zonele joase de relief, între 82 și 84 de unități. Temperaturile minime vor fi cuprinse, în general, între 22 și 25 de grade. În zonele de câmpie și de podiș ale județelor: Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Sălaj, Cluj, Mureș, Alba, Hunedoara, Mehedinți și Dolj, se vor înregistra temperaturi maxime extreme, comparabile cu recordurile absolute ale perioadei și care se vor situa între 39 și 42 de grade”. Dacă partea de vest a țării va fi sub cod roșu, pentru partea de est a fost emis codul portocaliu. „În Moldova, Dobrogea, Muntenia și local în Maramureș, Transilvania și Oltenia temperaturile maxime se vor situa, în general, între 36 și 39 de grade, valori cu mult mai ridicate decât mediile climatologice specifice perioadei”, mai susțin meteorologii. Treptat, valul de căldură se va restrânge către regiunile sudice și va persista până spre mijlocul săptămânii viitoare, iar gradul de instabilitate atmosferică va fi în creștere, în special în zonele de munte și în jumătatea de nord a țării.
Canicula, în atenția Prefecturii
Având în vedere temperaturile ridicate din ultima vreme, prefectul Florentina Horgea a cerut instituțiilor din subordine luarea unor măsuri suplimentare pentru atenuarea efectelor caniculei. „Furnizorilor de elec­- tricitate și apă potabilă li s-a solicitat luarea măsurilor necesare pentru asigurarea continuității alimentării populației cu aceste utilități, precum și constituirea unor echipe de intervenție speciale pentru remedierea în cel mai scurt timp posibil a tuturor avariilor apărute. Furnizorului de apă potabilă la nivel județean i s-a cerut și identificarea tuturor surselor de apă ce pot fi folosite pentru alimentarea autospecialelor de stingere a incendiilor precum și verificare stării de func­- ționare a hidranților. Direcția Silvică și Garda Forestieră vor trebui să își stabilească rezerve de forțe și mijloace care să poată fi folosite în acțiunile de stingere a incendiilor la fondul forestier, să își constituie rezerve de carburanți necesare pentru acțiuni de lungă durată. Totodată se vor intensifica patrulările în fondul forestier pentru preîntâmpinarea posibilelor incendii. Toate aceste recomandări vor fi diseminate și către fondurile forestiere private”, susține prefectul Florentina Horgea. Potrivit reprezentanților Prefecturii, primăriile trebuie să își intensifice acțiunile de protecție socială a persoanelor asistate social și să adopte măsuri pentru identificarea și limitarea posibilelor situații de risc. Mai trebuie spus că Inspectoratul Teritorial de Muncă verifică în această perioadă modul în care sunt respectate prevederile OUG 99/2000 privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecția persoanelor încadrate în muncă.  De menționat că pentru angajatori, Codul Roșu înseamnă reducerea programului de lucru, încetarea activităţii pentru anumite sectoare şi categorii de angajaţi sau alte obligaţii impuse de lege.
Trei puncte de prim-ajutor în municipiu
Conform reprezentanților Primăriei, pe teritoriul municipiului Arad există trei puncte de prim-ajutor,
situate în incinta unor clădiri sau
instituții. „Punctele aticaniculă, semnalizate cu steaguri albe cu cruce roșie, sunt dotate cu aparate de distribuție de apă rece și se află amplasate în următoarele zone: Primaria municipiului, Teatrul de Stat și Catedrala Ordodoxă nouă.
În fiecare punct de prim ajutor se află, între orele 11.00-19.00, asistente medicale care oferă servicii de ajutor persoanelor afectate de caniculă”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei.
Restricții de trafic
Având în vedere cele două coduri, roșu și portocaliu, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunță că a impus restricții de trafic în zilele de astăzi și mâine, între orele 10:00 – 20:00, pe drumurile naționale și autostrăzile care tranzitează teritoriul României. Restricțiile vor fi aplicabile autovehiculelor cu o masă autorizată mai mare de 7,5 tone. „CNAIR S.A. în baza prevederilor articolului 44 alin.2 al Ordonanţei de Guvern nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările şi completările ulterioare, interzice temporar  circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe autostrăzile şi drumurile naţionale din judeţele afectate de caniculă”, susțin reprezentanții companiei. De la aceste restricții vor fi exceptate transporturile de persoane; transporturile de animale vii şi de produse perisabile de origine animala şi vegetală; vehiculele care participă la intervenţii în caz de forţă majoră; transporturile funerare; transporturile poştale, de echipamente de prim ajutor, pentru distribuire de carburanţi; de mărfuri sub temperatura controlată, pentru tractări vehicule avariate, pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate; vehiculele specializate destinate prin construcţie salubrizării; transporturile de apă îmbuteliată; transporturile de produse provenite din exploatări agricole și transporturile militare implicate în exerciţii multinaţionale. „Restricţionarea cir­- culaţiei este necesară pentru protecţia sectoarelor de drum asfaltat pe care, din cauza tempera­- turilor ridicate din timpul zilei, se produc deformări majore ireversibile cu pierderea stabilităţii îmbrăcaminţii rutiere.
Reamintim că informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/264.33.54 şi 021/9360 sau accesând pagina de internet www.cnadnr.ro”, mai susțin reprezentanții CNAIR.

Recomandările redacției