„Codoiul”, acciza şi electricitatea

Întâmplarea face – şi un pic obligaţia de serviciu – că am asistat la o prezentare a unui program privind mobilitatea urbană. Ca să „umanizez” ideea, e vorba despre oportunitatea de a atrage fonduri europene pentru îmbunătăţirea transportului public, pentru încurajarea transportului electric şi nemotorizat  sau alt gen de investiţii, scopul general fiind reducerea emisiilor de dioxid de carbon. Pe respectiva axă (un fel de sub-axă, capitol sau secţiune, cum ar veni) erau eligibile, adică puteau accesa fonduri, doar administraţiile urbane, altele decât cele reşedinţă de judeţ. Nu vă cufund în amănunte, subliniez doar că, prin această axă, la nivelul Regiunii Vest – de care aparţine Aradul, alături de Timiş, Caraş-Severin şi Hunedoara – sunt disponibile vreo 37 de milioane de euro. Sigur, pentru a accesa aceşti bani e nevoie să jucăm după regulile europene, dar important este că aceşti bani sunt disponibili şi… accesibili. Şi, tot atât de important mi se pare faptul că, pe această axă, în întregimea ei, se încurajează transportul electric, fie ca şi soluţie de transport comun, fie ca alternativă – biciclete, pietonal etc. – pentru a scădea emisia de dioxid de carbon (celebrul „codoi” de pe vremea academicienei Elena Ceauşescu).
Ca o paralelă, guvernul actual a anunţat că va mări accizele la carburanţi. Dincolo de efectul economic al scumpirii combustibilului tradiţional, este notoriu faptul că accizele la combustibil reprezintă o compo­- nentă foarte importantă a bugetului, alături de accizele la ţigări sau la băutură. Rămânând doar la combustibil, e clar că politica europeană de a încuraja transportul electric – în comun, dar şi personal, prin automobilele electrice sau hibride – se confruntă cu tendinţa naţională de a încuraja combustibilul tradiţional, tocmai datorită ideii că acest combustibil tradiţional, prin accizarea sa – uneori triplă faţă de valoarea sa seacă – să fie oricând un fel de colac de salvare pentru un buget care suferă la capitolul colectare.
E greu să reduci consumul de carburanţi, oricât de mult ar creşte preţul, atunci când, ca personalitate juridică, îţi bazezi afacerea inclusiv pe transport, fie direct ca obiect de activitate, fie indirect, pentru aprovizionare. Ba mai mult, e greu şi ca persoană fizică să reduci consumul ca să rămâi la aceeaşi cheltuială, în varianta scumpirii combustibilului. Obişnuinţa, ca să nu spun comoditatea, ne face pe fiecare dintre aceia din noi care avem maşină să căutăm surse suplimentare de venit, să „relocăm” banii din altă parte înspre plata „plinului” tocmai pentru a nu renunţa la anumite privilegii, cum ar fi să ne ducem copiii la şcoală cu maşina şi, implicit, să mergem şi noi la serviciu tot cu maşina.
Tocmai de aceea, în acest larg context, de la noxe la accize şi de la bani europeni la automobilul electric, probabil vor fi puţine proiecte care vor lua aceşti bani, cu destinaţie specială. Vor fi cu atât mai puţini români – în alte părţi fenomenul e mai pronunţat – care vor renunţa la ditamai bolizii pentru câte-un Lexus electric. Dar important este să începem de undeva şi, mai ales, să conştientizăm că oricât de multe rezerve de petrol ar avea ţările arabe, ruşii sau mai ştiu eu cine, oricâte noi zăcăminte s-ar descoperi, ritmul în care secătuim Pământul de resurse va duce la epuizarea acestora. Sună ca-n filmele cu „Free Willy”, dar acesta este adevărul.