Ordinul preşedintelui ANPC de stopare a fenomenului prin care comercianţii scad gramajul produselor, dar lasă preţurile la fel, a fost finalizat şi ar putea fi publicat cel târziu luni în Monitorul Oficial, avertizând că vor fi aplicate sancţiuni dure pentru nerespectarea acestei obligaţii. „Este gata şi ordinul preşedintelui ANPC de stopare a fenomenului prin care comercianţii scad gramajul produselor, dar lasă preţurile la fel. Această formă de înşelăciune împotriva consumatorilor se încheie!”, a anunţat şeful Executivului. El a precizat că va fi finalizată procedura de consultare la nivel european şi cel târziu luni putem avea actul publicat în Monitorul Oficial. „Producătorii trebuie să semnaleze vizibil pe ambalaj că au redus gramajul, iar preţul produsului este neschimbat. Şi aplicăm sancţiuni dure pentru nerespectarea acestei obligaţii!”, a avertizat premierul. (sursa:news.ro)