primaria IMG_7770În următoarea perioadă în comuna Frumușeni se fac pregătiri pentru organizarea unei noi ediții a unei ample sărbători locale. Astfel, Consiliul Județean Arad, Centrul Cultural Județean Arad, Parohia Ortodoxă Română Frumușeni, în colaborare cu Primpria Comunei Frumușeni organizează în data de 8 iunie – adică de Rusalii, manifesta­rea „Sărbătoarea Bizere“ ediția a  VI-a, „Ruga de la Frumușeni“, simultan cu  Hramul Bisericii Ortodoxe Frumușeni – „Pogorârea Duhului Sfânt”.
Spicuiri din program
Programul spectacolului organizat în cinstea frumoasei sărbători este deosebit de amplu și cuprinde numeroase și diverse evoluții; le vom lua pe rând.
La ora 13  se va ține slujba religioasă, oficiată la Biserica Ortodoxă din Frumușeni – biserica ce are hramul „Pogorârea Duhului Sfânt”.
De la ora 15 va începe un amplu program artistic ce va demara cu cu un preambul poetic: va putea fi ascultată Andreea Turca.
Programul folcloric ce va urma va avea în componență: dansuri
populare susținute de micii componenți ai Ansamblului local „Bizere”; vor urma apoi interpreții Andreea Turca, Larisa Tamas și Bastian Tamas, Andreea Chereluşan, Vanessa Leuca, Daniela Budea, Corina Covaci,  Vlad Șerban, fiecare evoluție fiind intercalată cu câte un dans popular susținut de Grupul Bizere – atât de trupa micilor dansatori cât și de cea a celor mai mari precum și de ansamblul Crăișorii Moților.
La ora 16:30 va putea fi urmărit cunoscutul umorist Radu Moș, care-i va prezenta și pe îndrăgiții interpreți Aurel Budugan și Alin Neag.
De la ora 18 vor evolua interpreții Vasilica Rus – Daniela Han, Radu Van, Ioana Luguzan.
De la ora ora 20:00 vor putea fi ascultați Cosmin Marta, Florica Tomoioaga, Sorin Popovici, Bombonel Cotoc, Mihaela Mariș.
Amplul spectacol la care sunt invitați toți localnicii și invitații lor, se va ține în parcul din Frumușeni, intrarea fiind liberă.
Despre Grupul Bizere
Redăm mai jos motivarea ini­țierii acestor frumoase sărbători precum și a înființării unui deosebit ansamblu folcloric, prezentare făcută de organizatorii ei.
Comuna Frumuşeni a hotărât că trebuie să aibă sărbătoarea ei. Astfel, din 2008, Sărbătoarea Bizere  se ține în fiecare an și marchează identitatea comunei, iar începând cu 2009 sărbătoarea se desfăşoară prin prisma celor două rugi care se ţin în iunie, la Frumuşeni şi în septembrie, la Aluniş. Se dorește totodată promovarea copiilor din co­mună, care fac parte din Grupul Bizere și care duc tradiţia locului mai departe.
Grupul Bizere a luat fiinţă la iniţiativa primarului Reginald Andronic care a sprijinit mereu copiii comunei şi a încurajat transmiterea tradiţiei spre tânăra generație. Grupul este condus acum de instructotul Ilie Macovei. Au lucrat cu ei și Bombonel Cotoc, solist din comună şi instructorul de dansuri Florin Stoian. E îmbucurătoarea şi evoluția de succes a tânărului interpret local de muzică populară Sorin Popovici.
În palmaresul Grupului Bizere Frumuşeni se află premiile câştigate (în 2011) la Festivalul cântecului şi jocului popular din Podgoria Aradului” dar şi premiul trei la Autentic Fest Junior, din Arad.  Îndrăgitul interpret de muzică populară Aurel Budugan – ce locuiește în Aluniş ne reprezintă cu onoare comuna.
Pe scurt depre Bizere
Din 2008, descoperirile arheologice ale sitului Bizere au dobândit o altă conotaţie, dând numele sărbătorilor inițiate cu această ocazie, precum şi ansamblului artistic în­ființat aici. Cea de-a VI-a ediţie a  Sărbătorii Bizere, care e prilej de mândrie și datorită descoperirii sitului arheologic şi a mozaicurile medievale din cadrul acestuia.

Recomandările redacției