Înțelepciunea omului simplu de la noi, trăitor de peste două milenii și ceva pe aceste plaiuri sarmaisegetuziene spune că „un rău nu vine niciodată singur“. Veți spune: unde e înțelepciunea? Este în aceea că… un om avertizat de o astfel de probabilitate e pe jumătate pregătit și alte ulterioare evenimente neplăcute pot fi gestionate mai bine, ori evitate.

Însă, administrația din comuna Olari n-a putut fi pregătită deoarece nu putea să prevadă  că – după ce i-au fost blocate conturile datorită unei sentințe cel puțin „dubioasă “ legată  de niște solicitări de pământ, venite din partea unor  pretinși moștenitori pecicani ai unor săteni din Olari  – nu va primi… nici un ban din partea Consilului Județean Arad, pentru nici un obiectiv, după cum ne spunea complet șocat primarul Ștefan Muscă, zilele trecute.

Ca să se înțeleagă despre ce este vorba, trebuie spus că în ceea ce priveşte sumele, totalul bugetului județean este în jur de 55 de milioane de euro(…) iar fondurile alocate către primăriile din judeţ sunt în valoare de aproximativ 6,3 milioane de euro“ conform comunicatului CJA.

Prin urmare, din acești bani, primăria comunei Olari – și din câte am înțeles încă o altă primărie de oraș, despre care vom vorbi în curând – nu a primit nici un leu.

„Nici anul trecut n-am primit nici un leu, iar în alți ani am primit sume derizorii, așa că oarecum ne-am obișnuit. Dar acum, când avem și necazul ăsta pe cap și când avem o serie de obiective de realizat despre care noi le-am spus și le-am scris la timpul cuvenit celor de la județ, nu-mi vine să cred că pentru comuna noastră nu s-a alocat nici un leu“ a precizat Ștefan Muscă.

Cât despre  lista obiectivele programate pentru acest an –  trei capele mortuare : două în Olari și una în Sintea Mică, asfaltarea unor porțiuni din drumurile comunei –  edilul Ștefan Muscă ne-a spus că le va realiza sigur, însă este dezamăgit total de felul cum vede conducerea județului situația. „Nu toate comunele au dreptul la sprijim pentru dezvoltare egală? Consiliul Județean n-ar trebui să fie cât de cât echidistant? Sau cine se zbate să aibă nu mai trebuie ajutat? În ce ne privește pe noi, consider că am solicitat fonduri pe obiective reale, cerute de localnici și de legislație și n-am primit“ a completat edilul din Olari.

(F.B.)

Recomandările redacției