Asociaţia Sfântul Martin din Arad organizează vineri, 4 noiembrie 2016, la orele 18,00, în incinta Teatrului Clasic Ioan Slavici, o acţiune filantropică de promovare şi de susţinere a excelenţei în rândurile tineretului şcolar din Arad, intitulată Comunitatea arădeană sprijină performanţa. Evenimentul va consta în premierea performanţelor elevi­lor în învăţătură, în arte, în sport şi, în general, în orice domeniu al cunoaşterii şi acţiunii umane în care s-a realizat performanţă reală.
Pe baza unor liste furnizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean şi de Clubul Sportiv Municipal şi în urma informaţiilor adunate de membrii Asociaţiei Sfântul Martin, vor fi premiaţi în cadrul evenimentului 120 de elevi din municipiu şi din judeţ. Premiile vor consta în bani, cărţi, medalii, diplome de merit, burse de studiu şi participarea în vara viitoare la o tabără. Fondul total de premiere este de aproximativ 11.000 de euro, astfel că fiecare premiat va primi 400 de lei, iar în cazul echipelor si trupelor performere fiecare membru va fi premiat cu 200 de lei. De asemenea, fiecare premiat va beneficia de o intrare gratuită la o sală de fitness pînă la sfârşitul anului viitor.
Dat fiind că ni s-au alăturat ca parteneri cele două universităţi arădene, Universitatea Aurel Vlaicu şi Universitatea de Vest Vasile Goldiş, fiecare premiant va primi câte o carte de la fiecare universitate. Cele două universităţi vor oferi şi 20 de burse de studiu elevilor merituoşi care vor fi admişi în învăţământul universitar. Universitatea de Vest Vasile Goldiş va organiza în vara viitoare, la Castelul Macea, o tabără pentru toți premianții.
Organizatorii îşi propun ca evenimentul să devină o manifestare anuală prin care societatea arădeană să recunoască excelenţa, s-o potenţeze, s-o încurajeze şi s-o susţină. Având în cronologia asociaţiei proiecte de ajutor umanitar, de educaţie şi de cultură, unele încheiate cu succes iar altele în plină desfăşurare, dorim ca prin acest proiect să susţinem şi să încurajăm, împreună cu întreaga societate a Aradului, perspectivele de viitor ale tinerilor noştri. Conştienţi fiind că evenimentul din acest an nu cuprinde în totalitate numărul tinerilor performeri din Arad, ape­lăm la întreaga comunitate ară­deană ca, pentru viitoarea ediţie, în cazul în care aveţi cunoştinţă de tineri cu realizări deosebite, să contactaţi Asociaţia Sfântul Martin la adresa de e-mail comunitatea.aradeana@oesb-est.com.

Recomandările redacției