Aurul roşu al gastronomiei creşte de ceva timp în câteva zone din țară. Este vorba despre şofran, numit astfel din cauza preţului. Se vinde chiar şi cu 14.000 de euro kilogramul și este mai scump decât… caviarul, ori alte bucate de lux. Condimentul adus în Europa de spanioli este cultivat și în țara noastră, chiar și în vest.
Originar din Orientul Mijlociu, şofranul creşte acum şi la noi. „În piaţa de desfacere, aici în Spa­nia, de exemplu, se vinde cu 8.000 de euro kilogramul şi în Europa este în jur de 14.000 pe kilogram”, spune un investitor spaniol, din România.
Şofranul este o mirodenie de lux. Spaniolii îl folosesc la paella, căreia îi dă culoarea galben-roşiatică specifică, în timp ce italienii îl adaugă în delicioasele risotto-uri. În India, condimentul este folosit la dulciuri.
Pentru un gram de praf de condiment este nevoie de sute de firicele fine. Iar pentru a obţine un kilogram de şofran este nevoie de recolta de pe patru hectare. O recoltă de 200 de grame de șo­fran, pe o afacere medie, este o recoltă bună. Fiecare floare de şofran produce doar trei stamine, care sunt culese cu mâna şi apoi uscate. Pentru cultivarea acestei mirodenii este nevoie de multă grijă și răbdare.

Recomandările redacției