calimenteConducerea centrală a PNL se dezice printr-un comunicat  de presă de declaraţiile făcute de  către deputatul  Mihăiţă Calimente cu privire la manifestanţii din Piaţa Universităţii pe care acesta îi consideră manipulaţi de către fundaţiile lui George Soros. În comunicat se precizează: „Declarațiile deputatului  Calimente privind protestatarii din Piața Universității împotriva proiectului de la Roșia Montană sunt făcute în nume strict personal. PNL  se delimitează ferm de acest gen de declarații și acuzații. PNL, mai mult decât orice alt partid politic, înțelege normalitatea existenței protestelor și apreciază rolul reacțiilor populare, ca modalitate de manifestare a culturii democratice. Liberalii au tot respectul atât față de protestatarii de la Roșia Montană și față de situația dificilă a familiilor celor de acolo, cât și față de protestatarii din Piața Universității. Este de altfel de remarcat o deschidere fără precedent a socie­tății civile din Ro­mânia.” Dar ce i-a determinat pe liberali să adopte o astfel de poziţie? Calimente este şi şeful Comisiei SIE din Parlament. Acesta a declarat că ONG-urile din Româ­nia finanţate de omul de afaceri George Soros au un rol determinant, de „catalizator”, al protestelor din Piaţa Uni­ver­sităţii împotriva proiectului minier de la Roşia Montană. „Având în vedere că domnul George Soros se situează pe o parte clară a baricadei, împotriva acestui proiect, am observat că această părere a finanţatorului şi-au însuşit-o şi ONG-urile care au primit finanţare de la George Soros”, a declarat Calimente. Deputatul PNL a precizat că această intervenţie din exterior poate reprezenta şi un pericol pentru siguranţa naţională şi că trebuie evaluată situaţia.  (G.C.)

Recomandările redacției