bisericiIniţiativa unui grup care se declară împotriva finanţării din bani publici a Catedralei Mântuirii Neamului stârneş­te indignarea reprezentanţilor administraţiei judeţene. Campania „Vrem spi­tale, nu catedrale”, lansată de un grup de cetăţeni care ia atitudine pentru a nu fi finanţată din fonduri publice Catedrala Mântuirii Neamului este o campanie fundamental greşită, în opinia preşedintelui Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu. Acesta crede că, o astfel de iniţiativă caută să disocieze materia de spirit, conducând spre concluzia greşită că, finanţarea trebuie folosită numai pentru vindecarea bolilor trupului, nu şi pentru cele ale sufletului. Preşedintele CJA mai crede că, această campanie caută să îndepărteze oamenii de biserică, prin crearea unui curent de opinie periculos. „Ca preşedinte al Consiliului Judeţean Arad, instituţie care a investit peste cinci milioane de euro în aparatură şi lucrări la Spitalul Judeţean, reuşind să schimbe radical aspectul şi performanţele acestei unităţi medicale, o spun cu toată responsabilitatea: spitalele noastre au nevoie de bani ca de aer, dar la fel au nevoie şi bi­sericile noastre! Instituţiile publice ordonatoare de credit nu se pot disocia de nevoile Bisericii, pentru că ea face parte din spiritualitatea noastră, din viaţă noastră de zi cu zi, ne susţine în bine şi ne corectează relele. Apropierea de suferinţa fizi­că nu poate exclude apropierea noastră de Dumnezeu! Mă întreb, cei care iniţiază astfel de campanii sunt oameni trecuţi prin biserică, care cunosc cuvântului Domnului, recunosc şi mărturisesc rolul important pe care acesta îl are în viaţa fiecăruia dintre noi? Mă tem că nu, iar atmosfera negativă pe care o fac, chiar în perioada în care sărbătorim Naşterea Mântuitorului, nu este altceva decât un demers nociv de a ieşi în evidenţă cu orice preţ”, a declarat Nicolae Ioţcu.
Acesta mai spune că va susţine în faţa consilierilor judeţeni iniţiativele întemeiate prin care solicită fonduri pentru obiective necesare atât propăşirii spirituale, cât şi sănătăţii publice. „Ele nu pot fi şi nu trebuie disociate. Raţiunea noastră de a fi nu poate fi desprinsă de Dumnezeu”, ţine să precizeze Nicolae Ioţcu, presedintele Consiliului Judetean Arad.

Recomandările redacției