Marți, 19 noiembrie 2024, a avut loc cea de a doua ședință de constituire a Consiliului Local Municipal. De această dată toți cei 23 de consilieri validați au fost prezenți, 17 dintre ei depunând jurământul. Este vorba despre Csilla Aur (PSD), Cosmin-Alexandru Buruc (PSD), Ilie Cheșa (PSD), Ioan- Cătălin Costea (ADU), Coralia-Adina Cotoraci (PNL), Dorian-Florin Curcanu (ADU), Flavius Dumitraș (PNL), Lazăr Faur (PNL), Decebal-Ciprian Fordon (PNL), Gheorghe-Oto Furău (PSD), Florin Mariș (PNL), Georgiana-Cristina Mariș (PSD), Emil-Ioan Moțiu (PSD), Daniela-Arieta Sabău (ADU), Sergiu-Cosmin Vlad (ADU), Liliana-Viorica Wass (PNL) și Adrian Wiener (ADU).

Primarul municipiului Arad, Călin Bibarț a ținut să le mulțumească pentru buna colaborare celor doi viceprimari Lazăr Faur  și Ilie Cheșa și le-a făcut câteva recomandări noilor consilieri locali. Cunoașterea Regulamentului de funcționare al Consiliului Local al Municipiuui Arad este în accepțiunea primarului absolut necesară, iar aleșii locali trebuie să fie prezenți fizic la ședințele de consiliu, alternativa online fiind acceptată doar în situații excepționale.

“Avem constituit legal noul Consiliul Local. Nu avem încă majorități constituite și nici viceprimari. Probabil se va concretiza acest lucru după alegerile naționale. Administrativ funcționăm în parametri normali. Aștept următarele ședințe și să ne apucăm de treabă în sensul cel mai bun al cuvântului”, a declarat primarul Călin Bibarț, la finele ședinței de constituire a CLM Arad.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției