La data de 21.10.2014 procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au dispus în cadrul unui dosar penal aplicarea unor măsuri asiguratorii până la concurenţa prejudiciului cauzat bugetului de stat, în sumă de 67.137 lei.
În perioada 2021-2023, în calitate de persoană fizică neautorizată, suspectul L.A., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, a omis înregistrarea veniturilor realizate ca urmare a efectuării unor lucrări de construcţii/renovare a unor imobile aparţinând mai multor persoane fizice, producând un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 67.137 lei, reprezentând impozit pe venit şi contribuţii sociale datorate, aferente perioadei 2021-2023.
Dosarul se află în supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, iar cercetările se efectuează de către organele de cercetare penală din cadrul I.P.J. Arad – SICE.
Facem precizarea că efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspect este o etapă a procesului penal şi nu este de natură a înfrânge principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Pai daca stiau din 2014 pentru ce l-au lasat 10 ani sa aștepte