Polițiștii arădeni au desfășurat, la data de 25 noiembrie a.c., mai multe acțiuni, în județ. Activitățile au avut ca scop prevenirea faptelor antisociale, impunerea disciplinei în trafic, verificarea respectării legislației de către agenții economici, precum și informarea conducătorilor de vehicule cu privire la modificările legislative, conform cărora, o persoană sub influența alcoolului și/sau drogurilor, sau fără permis de conducere, care cauzează un accident soldat cu moartea unei persoane, va executa pedeapsa în regim de detenție.

În dimineața zilei de 25 noiembrie a.c., sub coordonarea Serviciului de Ordine Publică, pe raza de competență a orașelor Pecica și Nădlac, împreună cu polițiști ai Serviciului Rutier, Biroului pentru Protecția Animalelor, polițiști economici; cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, al polițiștilor de frontieră și jandarmilor arădeni, a fost desfășurată o acțiune de amploare. Au fost legitimate 181 de persoane, verificate 139 de vehicule și controlate 5 societăți comerciale. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 124 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 44.000 de lei. 334 de lei au fost ridicați în vederea confiscării, suma nefiind înregistrată în evidențele fiscale. 13 persoane au fost conduse la sediile unităților de poliție, pentru verificări suplimentare, acestea fiind fotografiate și amprentate de polițiștii criminaliști.

Polițiștii au retras 3 certificate de înmatriculare. Pe raza de competență a orașului Curtici, a fost desfășurată o acțiune în orele după-amiezii, împreună cu jandarmii arădeni. 52 de persoane au fost legitimate și 31 de vehicule verificate, pentru neregulile constatate fiind aplicate 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 3.900 de lei. Acțiunea polițiștilor orașului Chișineu-Criș s-a desfășurat în seara zilei de 25 noiembrie, fiind legitimate 70 de persoane și verificate 53 de autoturisme. 21 de persoane au fost amendate, valoarea sancțiunilor contravenționale fiind de aproximativ 6.500 de lei.

În cadrul activităților, a fost depistat un tânăr minor, în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, pe numele celui în cauză fiind întocmit dosar penal. Aceste activități se desfășoară permanent, în municipiul și județul Arad.

FOTO: arhivă

  • Silviu bistriteanu spune:

    Marinel la curtici…2 clase ca trenul dar el ia taloane…om corect…dar torturile pe care le face oare cat de legal este??

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției