Costin Georgescu, fostul director al Serviciului Român de Informații, a încetat din viață într-o clinică din Elveția, unde fusese internat începând de joi.

Starea sa de sănătate era extrem de gravă, ceea ce a determinat familia să ia decizia de a-l transfera la un spital elvețian, informează

La data de 26 mai 1997, Costin Georgescu a fost numit în funcția de director al Serviciului Român de Informații prin Hotărârea Parlamentului României adoptată în ședința comună a celor două camere. Pe parcursul mandatului său, el s-a remarcat ca un adversar declarat al Legii Ticu, opunându-se deconspirării ofițerilor SRI care fuseseră implicați anterior în activități pentru Securitate, conform realitatea.net.

S-a născut la Craiova, în februarie 1942 și a fost membru al PNL. Georgescu a fost parlamentar, deputat, în perioada octombrie 1996 – iunie 1997.

Costin Georgescu a fost membru al PNL

A absolvit Institutul de Construcții din București, respectiv Facultatea de Construcții Hidrotehnice.

A fost membru al PNL, șef de departament al PNL și coordonator al Departamentelor funcționale ale Convenției Democrate Române (1993-1996). În urma alegerilor din octombrie 1996, a fost ales ca deputat de Alba pe listele Convenției Democrate Române. În calitate de deputat, a îndeplinit funcția de vicepreședinte al Comisiei de apărare, ordine publică și siguranță națională din Camera Deputaților. El a demisionat din Parlamentul României la data de 2 iunie 1997, fiind înlocuit de Dan Coriolan Simedru.

După anul 2000, în perioada ianuarie 2001 – august 2004, fostul șef al SRI a ocupat funcția de ambasador al României în Cipru. De la conducerea Serviciului Român de Informații a plecat în decembrie 2000, după alegerile pierdute de cei de la CDR.

De asemenea, primit în anul 2000 Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Ofițer pentru merite deosebite în apărarea intereselor fundamentale ale statului român. Costin Georgescu era căsătorit și avea trei fete.

„Rușii conduc oricum operațiuni de spionaj în țări NATO și UE, dar nu numai, iar acum, în contextul războiului din Ucraina, aceste misiuni au fost intensificate. Vor să știe tot, de la ce resurse minerale avem și până la chestiuni aparent banale, cum ar fi starea drumurilor sau a căilor ferate din România. Adună informații, evaluează situația și, practic, se pregătesc pentru orice. Există informații că FSB (serviciul secret al Federației Ruse, succesor al KGB-ului – n.red.) și GRU (agenția de informații militare externe a statului major al Forțelor Armate ale Federației Ruse – n.red.) lucrează din plin la astfel de misiuni. Partea bună este că serviciile românești de informații își fac treaba cum trebuie, iar procurorii se mișcă destul de rapid”, spunea Georgescu, anul trecut, conform adevarul.ro.

sursa: evz.ro

Recomandările redacției