Echipa fanion a Aradului a intrat în partea a doua a ciclului săptămânal, stafful tehnic utist punând accentul tot pe partea fizică. Și, la primul antrenament mai tare, Stephan Coulibaly s-a cerut afară și asta pentru că resimte și acum dureri la genunchiul accidentat pe finalul lunii februarie. Până la urmă, pentru ca ivorianul să mai poată juca fotbal la nivel profesionist, ope­rația devine o necesitate, dar rămâne de văzut dacă UTA va mai avea răbdare cu un fotbalist care se află în situația de acum o jumătate de an. Așadar, e posibil ca Laszlo Balint să mai solicite conducerii „Bătrânei Doamne” și un mijlocaș central cu sarcini preponderent defensive, pe lângă fotbalistul proiectat pe ofensivă în linia de trei din spatele „vârfului”.
De la ședința de pregătire de ieri dimineață au mai absentat Răzvan Ivan, Rareș Deta și Damian Isac, care au susținut ultima probă scrisă la examenul de Bacalaureat. „Roș-albii” mai au în față două ședințe de pregătire solicitante înainte de cel de-al doilea test al verii, de sâmbătă (ora 11), din Sânnicolau Mic, cu Progresul Pecica.
Altfel, Claudiu Drăgan a reprezentat UTA la Casa Fotbalului miercuri, ocazie cu care Auraș Brașoveanu, chiar dacă nu activează ca președinte de club niciunde, a fost ales reprezentantul Ligii a 2-a în Comitetul Executiv al FRF. Contracandidatul lui Brașoveanu pentru postul lăsat liber de Marcel Ghergu, care a promovat cu Chindia în Liga 1, a fost Gabi Oprea, de la Snagov. Celălalt reprezentant al grupărilor de Liga a II-a în eșalonul secund e Marius Burcă, președintele celor de la Metaloglobus.
În fine, conform ultimelor vești, țintarul noii stagiuni de Liga a II-a îl vom afla pe 17 iulie.

Recomandările redacției