Duminică seara, șoferii care și-au propus să tranziteze granița au fost nevoiți să aștepte cel puțin 120 de minute la PTF Nădlac II și 90 de minute la PTF Nădlac I. Aceștia au fost timpii de așteptare la arterele deschise pentru autoturisme, potrivit aplicației on-line a Poliției de Frontieră. De menționat este faptul că pe sensul de intrare în țară nu au fost înregistrate întârzieri.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a informat participanții la trafic că circulația rutieră pe sensul către Ungaria al Autostrăzii A1 Arad – Nădlac se desfășura dificil, în coloană, la ieșirea din țară. Se circula, de asemenea, îngreunat și pe DN7 (E68) Arad – Nădlac, în același punct de trecere a frontierei (Nădlac). Pentru a evita ambuteiajele, conducătorii auto au fost sfătuiți să utilizeze alte puncte de trecere a frontierei, care nu sunt aglomerate, respectiv: pentru traficul greu – PTF Vărșand; pentru traficul ușor – PTF Turnu.

Luni, șoferii de camioane au așteptat până la cinci ore la controlul de la frontieră. Acest fapt se datorează restricțiilor impuse săptămâna trecută pe teritoriul Ungariei cu ocazia Zilei Tuturor Sfinților, sărbătoare legală în statul vecin. Totodată, în ceea ce privește timpii de așteptare la autoturisme, o cauză este faptul că unele artere rezervate în mod normal autoturismelor, au fost deschise pentru automarfare. 

Ca urmare a faptului că, în data de 01.11.2019, traficul pentru vehiculele de transport marfă a fost restricţionat pe teritoriul Ungariei, deoarece s-a celebrat „Ziua Tuturor Sfinţilor”, dar şi datorită restricţiilor de trafic de la sfârşitul săptămânii (03.11.2019), în prezent se constată o creştere a numărului de automarfare care se prezintă în punctele de trecere a frontierei pe sensul de ieşire din ţară la graniţa comună, ceea ce a determinat o creştere a timpului de asteptare pentru acest tip de mijloace de transport.

Autoritățile maghiare verifică achitarea amenzilor

În plus, creşterea timpului de aşteptare pentru automarfare este generată, de faptul că, începând cu 1 noiembrie a.c., autorităţile de frontieră maghiare verifică achitarea amenzilor pentru sancţiunile contravenţionale aplicate pe teritoriul Ungariei (exemplu: neplata taxelor de drum), de către conducătorii mijloacelor de transport marfă.

Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea a dispus toate măsurile aflate în competenţă pentru asigurarea unui control operativ şi reducerea timpului de aşteptare. Menţionăm faptul că la frontiera cu Ungaria, formalităţile de frontieră se efectuează în comun cu autorităţile ungare, sens în care Poliția de Frontieră Română a alocat personal suplimentar pentru acoperirea tuturor liniilor de control în punctele de trecere a frontierei cu Ungaria, însă numărul de linii care pot fi deschise este limitat de numărul de polițiști repartizaţi de către Poliţia Ungară. În baza protocoalelor bilaterale, P.F.R. poate deschide doar liniile de control care sunt asigurate cu personal şi de către autoritățile ungare”, spun reprezentanții ITPF Oradea.

De la ridicarea restricțiilor (începând din data de 03.11.2019, ora 23.00, ora României), prin punctele de trecere de la frontiera de vest a României aflate pe raza judeţelor Arad şi Bihor, s-au efectuat formalităţile de frontieră pentru un număr de aproximativ 3.000 automarfare, din care aproximativ 2.000 numai pe sensul de ieşire din ţară.

Timpul alocat pentru efectuarea controlului unui automarfar, de polițiștii de frontieră români, se păstrează în media de 2-3 minute/camion. Totodată, a fost mărit numărul arterelor de control la automarfare, pe sensul de ieşire, astfel în P.T.F. Nădlac II sunt deschise patru fluxuri de control, la P.T.F. Borş trei, iar la P.T.F. Vărşand două fluxuri.

Recomandările redacției