Marcel Lepa, bărbatul care a împușcat mortal un polițist, duminică, la Izvin, a fost operat marți, la câteva ore după ce a fost capturat, pentru a i se extrage două gloanțe care i-au rămas în corp. Medicii au anunțat, după intervenție, că bărbatul rămâne internat.

„E intr-o stare stabila. Rănile provocate de proiectile, care au fost in corpul pacientului, nu au afectat vase, nervi și nu i-au periclitat viața. Ambele proiectile au penetrat unul mâna, unul toracele, dar fără a avea și un orificiu de iesire. Amândouă au fost recuperate si urmeaza sa se faca, probabil, o expertiză. (…) In mod normal, rănile provocate de un proiectil, el nefiind cu potențial letal, dar stând două – trei zile de la producerea evenimentului, există un potențial infecțios, cu un risc de septicemie, așa că doua – trei zile va rămâne interna”, a declarat Ovidiu Burlacu, seful sectiei de Chirurgie Toracica din cadrul Spitalului Municipal Timișoara, pentru Realitatea de Timiș.

Lepa Marcel Ionel a fost capturat în zori, la Remetea Mare. Se ascundea în casa unui cunoscut, care nu era locuită. Cel mai probabil, în timpul nopţii s-a ascuns în alt loc şi a revenit acolo dimineaţa. Proprietarul casei spune că a anunţat poliţia, când l-a văzut ascuns sub o masă, conform stiripesurse.ro. 

Tânărul care l-a ascuns: “L-am găsit pe suspect la mine în locuinţă, în casă şi am anunţat ulterior organele de poliţie.”

Reporter: “Locuia de mult? Vă ştiaţi?”

Tânăr: “De ceva timp, da.”

Reporter: ”Ţi-ar fi zis că ar fi omorât sau ceva?”

Tânăr: “Nu, nu, am aflat de pe internet.” 

Reporter: “Te-ai trezit cu el aici?”

Tânăr: “Da, m-am trezit cu el aici, după o zi de anchetă”.

Luni a ajuns la faţa locului şi şeful Inspectoratului General al Poliţiei.

Chestorul Ioan Buda, IGPR: “E important că l-am prins pe criminal.”

Reporter: “A opus rezistenţă?”

Ioan Buda: “Nu, nu a opus rezistenţă. Avea şi pistolul, avea şi cartuşe. Avea pistolul la brâu şi avea şi borseta lângă el”. 

Reporter: “Dumneavoastră aţi spus că a fost deficitara acţiunea de capturare a acelui individ”. 

Ioan Buda: “Da. Doar acţiunea de capturare a acelui bărbat.”

Individul a fost dus la spitalul municipal din Timişoara, unde a fost operat.

 

Două gloanţe au extras medicii din braţul individului, răni provocate cel mai probabil duiminică, atunci când a fugit de poliţişti. 

Imediat ce se va putea, el va fi audiat. Oricum, procurorii au anunţat deja că vor cere închisoare pe viaţă. Lepa a fost prins în jurul ori 5 dimineaţa, în casa unui cunoscut.

Zona era monitorizată de forţele de ordine, pentru că se bănuia că se va întoarce acolo. După capturarea bărbatului, poliţiştii au rămas la faţa locului pentru că trebuie refăcut pas cu pas traseul lui din ultimele 40 de ore.

Se verifică evident şi dacă cineva l-a ajutat în tot acest timp. Poliţistul pe care l-a omorât avea 43 de ani.

 

Recomandările redacției