Casa Fotbalului a găzduit luni, 15 octombrie, o conferință dedicată antrenorilor din Liga I și Liga a II-a, cu scopul de a le prezenta facilitățile oferite de partenerul Hudl, în ceea ce privește analiza video a me­ciurilor.
Conferința a fost organizată de Federația Română de Fotbal în parteneriat cu Liga Profesionistă de Fotbal.
SportsCode, firma cu ajutorul căreia se face deja de doi ani analiza video la echipa națională de seniori și Under 21, a prezentat un software care ajută la crearea unei analize video mult mai specifică atât a adversarului, cât și a propriei echipe.
Din rândul antrenorilor care activează în Liga 1 au fost prezenți Nicolae Dică (FCSB), Devis Mangia (U Craiova 1948 Club Sportiv), Costel Enache (FC Botoșani), Dinu Todoran (FC Voluntari) și Antonio Conceicao (CFR Cluj). De asemenea, au fost prezenți reprezentanți ai cluburilor Astra Giurgiu, FC Viitorul, Concordia Chiajna, Dinamo București și Poli Iași.
Din Liga a II-a Casa Pariurilor au fost răspuns afirmativ invitației FRF și LPF Viorel Moldovan (Chindia Târgoviște), Leo Grozavu (FC Petrolul Ploiești), Laszlo Balint (Sportul Snagov), Ilie Poenaru (Academica Clinceni), Florentin Petre (Dacia Unirea Brăila) și Valentin Năstase (secund FC Argeș).
Din partea UTA-ei a fost prezent Cristian Păcurar, „secundul” lui Ionuț Popa, care îmbină utilul cu plăcutul la acest început de săptămână în sudul țării. După conferința de luni, Păcurar și-a susținut foștii elevi de la Atletico și UTA, Oaidă, Man și Petre, în meciul pe care România Under 21 l-a disputat aseară, pe arena „Ilie Oană” din Ploiești, contra reprezentativei Liechtensteinului. De minim un egal aveau nevoie „tricolorii mici” pentru a se califica la turneul final al „europenelor” din vara lui 2019.
Fiindcă selecționerul Cosmin Contra s-a operat chiar luni dimineață la tendon, naționala mare a României a fost reprezentată de Adrian Mihalcea, fost antrenor al UTA-ei în debutul sta­giunii trecute. În sală au mai fost, însă, și Laurențiu Roșu sau Dan Oprescu, și ei foști tehnicieni în „alb-roșu”, în acest moment selecționeri la naționalele Under 18, respectiv Under 19.

Recomandările redacției