Fără îndoială, Cristian Mihai este surpriza plăcută a sezonului la UTA. Tânărul mijlocaș, care a debutat în Superligă în prima etapă a actualului sezon, a devenit un titular important pentru Mircea Rednic, fiind convocat și la echipele naționale ale României, mai întâi la U20, iar apoi la U21, unde încă nu a debutat.
„Sincer, nu mă așteptam să am o asemenea creștere, acum sunt foarte fericit și mândru pentru ce am realizat. Mă așteptam să fiu în lot, dar nu titular meci de meci. Având meciuri în picioare, printre care și acel meci reușit cu Oțelul, mi-a dat încredere și o motivație în plus să muncesc în fiecare zi. Țin să-i mulțumesc foarte mult domnului Rednic, pentru că a avut încredere în mine și are în continuare. Pot să spun că undeva la 80% e meritul lui, iar undeva la 20% al meu” a declarat juniorul utist.
Pentru „roș-albi” urmează o partidă la Sibiu împotriva campioanei: „Întâlnim Farul, campioana ultimei ediții, o echipă cu calitate, experimentată, omogenă. Va trebui să facem un meci perfect din punct de vedere tactic, dar și fizic, să fim 100%, să fim aproape de ei, ca să nu le dăm nicio șansă. Nu avem o serie prea bună la Sibiu, dar sperăm ca acest meci, al treilea pe care îl jucăm acolo în acest sezon, să fie cu noroc pentru noi. E o ambiție în plus pentru mine întâlnirea cu Grameni, îmi doresc să am cât mai multe realizări, ca pe viitor să devin titular la echipa națională. Mă va vedea și domnul Hagi, ar fi frumos, când joci bine toată lumea te laudă, sperăm să facem un meci bun în primul rând, iar apoi contează și calitatea individuală” a afirmat Mihai.
Deși au obținut mai multe rezultate bune în ultimele luni, utiștii se află pe poziția a 13-a, de baraj. Totuși, situația nu e atât de dramatică, deoarece clasamentul Superligii e extrem de echilibrat: „Ne apasă puțin că suntem pe un loc de baraj, dar pe viitor sperăm să ne uităm în sus în clasament, să nu mai privim în jos. Dacă vom obține rezultate pozitive în aceste două meciuri, pentru noi ar însemna o vacanță liniștită, în primul rând, și oarecum o ușurare, pentru că nu vom mai privi partea de jos a clasamentului, vom fi acolo sus, în lupta la play-off. Ne dorim maxim de la fiecare meci, sunt sigur că vom reuși să obținem cele trei puncte și cu Farul, dar și cu Craiova” a spus mijlocașul.
În noiembrie, Mihai a fost convocat în premieră de Daniel Pancu la naționala U21, însă nu a prins vreun minut. La lotul național, utistul s-a revăzut și cu Cătălin Vulturar, alături de care a evoluat mai mulți ani la CSȘ Gloria și Atletico: „Nu am fost dezamăgit că nu am jucat niciun minut la echipa națională, pentru mine a fost o bucurie enormă că am reușit să ajung acolo, nu mă așteptam, sunt în primul an în Liga 1. Toate la timpul lor, e concurență, sunt jucători cu calitate la națională și îmi voi aștepta rândul. Când o să am șansa să joc, voi da totul. A fost o bucurie enormă revederea cu Cătălin, nu ne-am văzut de doi-trei ani, de când el a plecat de aici. M-am bucurat foarte mult și îmi doream să joc alături de el, pe viitor sper să am ocazia”
Mihai a jucat în 18 partide dintre cele 19 disputate de UTA în actualul sezon de Superligă, excepția fiind duelul cu Universitatea Craiova, când a rămas pe bancă. Mijlocașul a fost titular de 12 ori și integralist în șase partide.