Aradul e în acest weekend capitala gimnasticii aerobice româneşti. După 18 ani, oraşul găzduiește din nou campionatele naţionale ale disciplinei în curând olimpică. Iar printre principalele pretendente la medalii e CS Universitatea Arad, club cu rezultate notabile în ultimii ani atât pe plan naţional cât şi european sau mondial. Pentru a prefaţa importantul eveniment găzduit sâmbătă şi duminică de Polivalenta arădeană, gruparea studențească și-a „demascat” intențiile prin rectorul Universităţii Aurel Vlaicu, Ramona Lile, preşedintele CSU Arad, Ovidiu Şerban și Ramona Haidu – antrenor al secţiei de gimnastică aerobică dar şi arbitru la Naţionale, plus trei dintre cei mai valoroşi gimnaşti de la aerobic, medaliaţi europeni în 2019: Zsofia Meszar, Daniel Ţavoc şi Darius Branda.
Haidu: „Arădenii vor putea urmări sportivi de mare valoare”
Șlefuitoare de talente, Ramona Haidu își pune speranțe în noi medalii naționale, cu atât mai mult cu cât competiția se desfășoară pe teren propriu. „Vrem să promovăm această frumoasă competiţie, care se întoarce în sfârşit la Arad, după 18 ani. Vă aşteptăm cu drag pentru a vedea ce spectacol poate oferi acest sport minu­nat. Arădenii vor putea urmări sportivi de mare valoare, atât juniori cât şi seniori, care au făcut în ultimii ani faimă atât clubului cât şi oraşului nostru. Ei nu au avut, încă, şansa de a concura acasă, să simtă căldura şi susţinerea noastră şi de aceea sper ca publicul să fie prezent în număr mare sâmbătă, de la ora 10 şi duminică, de la ora 10,30, la Sala Polivalentă. Oricum, tot ce s-a organizat în Arad a fost la superlativ şi de aceea cred că şi de această dată vom fi gazde excelente. Ca şi club, ne propunem clasări pe podium şi cât mai multe rezultate bune, avem sportivi la toate categoriile”, a declarat Ramona Haidu, completată de preşe­dintele clubului universitar, Ovidiu Şerban: „Va fi o competiţie frumoasă şi reuşită, o să vedeţi. Păcat că nu suntem susţinuţi aşa cum ar trebui de pe plan local, iar ca şi o bilă neagră e faptul că nu avem podium de concurs, care ne-ar costa 26 de mii de euro. Suntem cred că singurul club mare ce nu are podium, ne-ar ajuta foarte mult.”
Medaliaţii europeni se prezintă
Cei trei sportivi ai secţiei de aerobic prezenţi, şi-au prezentat principalele rezultate internaţionale:
Daniel Ţavoc: „Am participat la Europenele de la Baku, din acest an, a fost o experienţă frumoasă. La individual am obţinut medalia de bronz, la trio argintul, la cuplu locul 5, iar cu echipa locul 2”;
Darius Branda, 15 ani, debutant: „În acest an am participat la Europene, unde am cucerit bronzul la pereche şi locul doi cu echipa, a fost un concurs frumos”;
Zsofia Alexandra Meszar: „Cele mai importante rezultate ale mele sunt din 2017, de la Europeanul din Ancona (Italia), unde am cucerit aurul la grup şi argintul cu echipa. După aceea am suferit o accidentare mai gravă, la genunchi, dar după refacere, am participat şi eu în acest an la Europenele de la Baku, unde am obţinut argintul cu echipa şi bronzul la aerobic dance”.
Naționalele de gimnastică aerobică de sâmbătă și duminică de la Arad sunt organizate de Federația Română de specialitate, în colaborare cu CSM Arad. De altfel, pe lângă sportivii CS Universitatea și Urania, coordonați de Ramona Haidu, în întrecere vor intra și reprezentanții Clubului Municipal Arad. Se va concura începând de la categoria juniori până la seniori, lupta pentru medalii anunţându-se acerbă, ca de altfel la fiecare ediţie. „CSM Arad va avea în concurs 17 sportivi, cu care ne dorim să obţinem rezultate cât mai bune, dacă se poate chiar medalii. Va fi un concurs puternic, în special la categoria a II-a, individual feminin. Mulţumim Federaţiei, Ministerului Tineretului şi Sportului, Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Arad, care alături de noi sunt organizatori, dar şi partenerilor şi sponsorilor. Ne dorim ca Aradul să se achite cât mai bine de organizarea Campionatului Naţional. Vor fi şi momente demonstrative, oferite de Palatul Copiilor şi de Asociaţia CS Gymteam. Vom avea şi premii, ce constau în produse sportive, dar şi cupe, medalii şi diplome”, ne-a declarat Elza Fărcuţa, antrenor al secţiei de gimnastică aerobică la CS Municipal Arad, ajutată de Alexandra Cicirean.

Recomandările redacției