Joi, se dă startul în Divizia A (liga secundă) pe echipe la Tenis de Masă, cu CSM Arad prezentându-se la start atât în întrecerea feminine cât şi în cea masculină. Aşadar, de astăzi până sâmbătă, fetele se vor înfrunta într-un prim turneu la Moineşti, iar băieţii la Bistriţa.
Din acest sezon, noul antrenor-jucător al echipei feminine a CSM Arad e Andreea Fistyulof, în vreme ce Andreea Craiu şi Mădălina Orban completează echipa de ligă secundă.
La băieţi, formula de ligă secundă e Patriciu Muntean, Radu Muntean, Roman Bogdan şi Walter Berg.
Echipă tânără în Superligă
CSM Arad va avea echipă şi în Superliga feminină, dar mult întinerită faţă de anii trecuţi, când trupa lui Cristi Dodean emitea pretenţii la medalii. Din acest an, se merge pe reconstrucţie, cu Adela Strună (15 ani), Irina Rus (16 ani) şi Ana Barbu (17 ani, ultima oară la Slatina), formând teamul de la CS Municipal. Turneul tur e la Buzău, în perioada 1-4 noiembrie. „Media de vârstă a echipei
de Superligă e 16 ani, toate fetele au
cochetat sau cochetează cu loturile naţionale juvenile, iar de aceea am decis să le dăm o şansă în plus acestor jucătoare tinere, pentru a prinde experienţă şi mai mare. Ne propunem să formăm o echipă de viitor, dar dacă vom reuşi să ne menţinem în Superligă va şi mai bine”, ne-a declarat Cristian Dodean, antrenorul echipei arădene.
Altfel, iubitorii tenisului de masă din Arad primesc o veste bună pentru acest final de an: în perioada 6-8 decembrie, sala de sport a Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad va găzdui Cupa României pentru tineret şi seniori.

Recomandările redacției