Nu ştiu alţii cum sunt, ca să încep cum îşi începea „Amintirile din copilărie”, un mare povestitor al acestui popor, dar eu, ori de câte ori sunt nevoit să semnez vreun act dat de o bancă sau de o firmă de asigurări, mă simt ca şi cum aş fi jefuit. În încercarea de a obţine profit cu orice preţ, bancherii au introdus tot felul de comisioane, care însumate, ajung uneori să fie mai mari decât dobânzile la unele tipuri de depozite, aşa că, în loc să plece cu ceva bani în plus când îşi încheie conturile cu banca, clientul se trezeşte că mai trebuie să ducă bani de acasă. Un adevărat jaf la drumul mare.

În ceea ce priveşte firmele de asigurări, povestea este similară. De de la an la an, preţul poliţelor vândute a crescut nepermis de mult, astfel încât devine din ce în ce mai puţin rentabil să-şi faci o poliţă facultativă. Situaţia este din păcate aceeaşi şi atunci când vine vorba de asigurările obligatorii pentru maşină, dar aici nu prea ai cum să-i trimiţi la plimbare pe asiguratorii nesătui, dacă nu renunţi şi la maşină. Nu de alta, dar Poliţia îţi poate produce neplăceri foarte mari, dacă nu ai asigurarea validă, lucru de înţeles de altfel, pentru că aici este vorba de posibilitatea de a plăti eventualele daune produse celorlalţi participanţi la trafic. Cu toate acestea, nesimţirea celor care au crescut aşa de mult preţul unei poliţe şi a celor care au aprobat scumpirile, este incomensurabilă. Şi aici se poate spune că se petrece un alt jaf, dar cu acoperire legală.

O altă afacere bănoasă pentru firmele de asigurări, dar foarte păguboasă pentru clienţii lor, este asigurarea obligatorie a locuinţei. La un moment dat, statul i-a obligat pe toţi românii, fie că vor, fie că nu, să-şi cumpere an de an câte o asigurare pentru case şi apartamente, în funcţie de ce are fiecare. Trebuie astfel să plătim zece sau 20 de euro pentru a fi despăgubiţi în caz de cutremur, alunecări de teren sau inundaţii.  Din fericire, specialiştii spun însă că nu se prea întrevăd astfel de catastrofe în partea aceasta de ţară. Cu toate acestea şi noi trebuie să plătim o taxă care nu ne aduce nimic în schimb. Aproape o mie de familii de arădeni au decis însă, de la începutul anului, să ia taurul de coarne şi să nu-şi mai facă poliţele care şi aşa nu le folosesc la nimic. Personal, am decis acest lucru cu câteva luni bune în urmă, când m-am trezit că trebuie să plătesc mult mai mult pentru o asigurare de tip RCA, cu toate că asiguratorul nu a putut să invoce nicio clipă vreo despăgubire plătită în baza poliţei anterioare, deci scumpirea s-a produs pentru că aşa „a vrut muşchii lui”, ca să folosesc o expresie întâlnită în lumea mai puţin civilizată, pentru că la asemenea comportament, nu-i putem bănui niciun moment că ar fi mai mult decât nişte indivizi lipsiţi de scrupule, nici pe bancherii care stabilesc comisioane nesimţite şi dobânzi jignitor de mici, nici pe asiguratorii care vor din ce în ce mai mulţi bani, fără să se gândească că şoferii au ajuns la fundul sacului.

Pentru a pune o nouă povară pe umerii românilor, Puterea a adoptat recent un nou act normativ, care prevede că plăţile cu banii jos vor fi limitate la 10.000 de lei, în cazul firmelor şi la 50.000 de lei, în cazul persoanelor fizice. Trebuie să recunosc, motivul invocat este unul de bun-simţ: reducerea evaziunii fiscale. Problema este însă că acestă lege aduce cheltuieli în plus pentru oamenii de rând, comisioanele percepute de bănci fiind destul de mari, astfel încât bancherii primesc un nou os de ros, fără să-l merite, aş putea spune.

Recomandările redacției