UTA e la a treia partidă conse­cutivă pe teren propriu cu o formație din București sau împreju­- rimile Capitalei. Precedentele s-au terminat rău pentru „roș-albi”, 0-1 cu Clinceni și 0-2 cu Balotești, iar la rând vine Metaloglobus. La rândul lor, reprimiți în eșalonul secund după retragerea Afumațiului, bucureștenii sunt la a treia formație din vest la rând, cu care a făcut maxim de puncte: 1-0 cu Ripensia și ACS Poli.
Așadar, e greu de prevăzut ce se va întâmpla astăzi, în prima „intermediară” a sezonului, cu toate că Ionuț Popa e convins de un lucru: „Metaloglobus e o echipă din București care va fi ajutată de arbitri, pentru că echipele din acea zonă mereu sunt ajutate. Așadar ne putem aștepta, inclusiv mâine, la orice din punct de vedere al arbitrajului. Dacă joacă doar bine, UTA va pierde. UTA trebuie să joace extraordinar pentru că joacă și împotriva arbitrilor. Poate, totuși, va conta și aportul suporterilor, chiar dacă și la meciul de Cupă, cu o echipă bună de Liga I, ne așteptam să fie stadionul plin, dar nu a fost”.
Antrenorul utist nu a făcut alte considerații asupra adversarului, dar era la curent cu plecarea lui Bogdan Andone de pe banca adversarilor de azi. Despărțire confirmată câteva ore mai târziu chiar de cel în cauză. „Încă nu am semnat cu Energeticianul, însă e cert că am plecat de la Metaloglobus. Mulţumesc patronului echipei, domnului Imat, şi preşedintelui clubului, Marius Burcă, pentru sprijinul acordat în timpul colaborării noastre! Mulţumesc jucătorilor pentru implicare şi munca depusă împreună! Le doresc un sezon bun şi baftă!”, a spus Andone pentru liga2.ro.
Mâine, pe „Motorul”, comenzile de pe margine vor fi date de Gigel Coman, „secundul” lui Andone până ieri. „Bineînțeles că ne dorim să respectăm tradiția (n.a. sezonul trecut ambele dispute directe s-au terminat cu scor alb). Meciul pleacă de la 0-0 și nu ar fi rău dacă s-ar termina așa.Orice punct e foarte important în acest campionat lung și imprevizibil. Cine ar fi spus că Metaloglobus o putea bate pe Petrolul și – totuși – s-a întâmplat. Și acum pornim cu gândul să nu pierdem, dar dacă se poate mai mult, de ce nu? Personal, nu pot ajunge la Arad, dar aștept vești bune. Mă interesează prea puțin jocul echipei în astfel de meciuri, mi-ar plăcea să fim pragmatici și să greșim cât mai puțin posibil. Avem încredere în băieții noștri, care au făcut puncte importante în ultimele etape”, spune Marius Burcă, președintele lui Metaloglobus.
UTA le impune respect celor de la Metaloglobus, dar asta numai până la începutul partidei de astăzi, de la ora 15. „Conform tradiției, UTA ar trebui să se bată la promovarea din Liga a II-a, ca să nu spun că ar merita să fie o prezență constantă în Liga 1. Poate, că nu e târziu nici acum să reintre în cărți, dar ne-am dori să înceapă o serie de victorii după meciul cu noi. Ca și restul echipelor, e important ce reușesc arădenii și la iarnă, la capitolul transferuri”, mai crede Marius Burcă, unul dintre cei doi reprezentanți ai Ligii a II-a în Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal, alături de Marcel Ghergu (Chindia).
Lista absențelor e destul de lungă și de-a parte și de cealaltă. El Hasni, Benga, Costin, Enescu, Matei și Stahl sunt jucătorii pe care Ionuț Popa i-a anunțat accidentați, în timp ce în tabăra bucureștenilor absentează Sato, Sane și Potecea.
Formații probabile:
UTA: Bodea – R. Iuga, Manea, Copaci, Vadrariu – Coulibaly, Oprea – Cublesan, D. Popa, Petra – Rus.
Metaloglobus: R. Geantă – Pham Huy, Buzea, Caramalău, Negotei – Sava, Bg. Panait – Costache, Ghenovici, Vl. Vlad – M. Albert.
Arbitri: Cristian Codrea – Radu Despa, Cristian Lucaci (toți din Baia Mare). Rezervă: Marius Omuț (Satu Mare)
Observatori FRF: Iulian Spătaru și Romeo Malac (ambii din Timișoara)
Partida începe miercuri, la ora 15 și va fi transmisă în direct pe TV Arad.

Recomandările redacției