Cu Ionuţ Popa bolnav, UTA vrea să surprindă Clinceniul

0
78

Fără Ionuţ Popa – încă în aşteptarea unui verdict clar al medicilor cu privire la proble­mele sale de sănătate – UTA se deplasează la Clinceni, pentru meciul programat sâmbătă, ora 13 (direct Digi). Învinsă clar etapa trecută în meciul de acasă cu Luceafărul, echipa arădeană dă semne de slăbiciune, atât în ceea ce priveşte relaţiile de joc, cât şi la nivel de randament şi atitudine.
Deşi momentan e departe de zona peri­culoasă a clasamentului, la nouă puncte peste linia roşie, salvarea de la retrogradare nu e încă rezolvată. Coulibaly e în continuare accidentat, iar Stahl e şi el incert după ce a ieşit şchiopătând în repriza a doua cu bihorenii. În schimb, vor reveni Melinte şi Copaci, suspendaţi etapa trecută.
Cu toate problemele, UTA încearcă să infirme calculele hârtiei şi să realizeze surpriza pe terenul uneia dintre candidatele la promovare, aflată acum pe locul 3, de baraj, la doar un punct distanţă de Universitatea Cluj, formaţie ce ocupă poziţia secundă, promovabilă direct. Nu ar fi o misiune tocmai imposibilă, atâta timp cât şi Ripensia a reuşit să scoată un punct, acum două etape, pe terenului Academicii. Cel mai probabil, Popa nu va pleca cu echipa în deplasarea din fieful ilfovenilor, primind sfaturi din partea medicilor să stea departe de stres şi nervi. La fel ca în disputa cu Luceafărul, echipa va fi coordonată de pe banca tehnică de secundul Cristian Păcurar.
Liga a II-a, etapa a 26-a:
Luceafărul Oradea – Aerostar Bacău
Energeticianul – CS Mioveni
CS Baloteşti – Ripensia Timişoara
Pandurii Tg Jiu – Dacia Brăila
Metaloglobus – Farul Constanţa
Academica Clinceni – AFC UTA
Sportul Snagov – ACS Poli Timişoara
Chindia Târgovişte – Daco Getica
ASU Poli Timişoara – Petrolul Ploieşti
Univ. Cluj – FC Argeş.

Clasament
1. Sportul Snagov 25 18 4 3 42-17 58
2. Univ. Cluj 25 17 5 3 55-17 56
3. Acad Clinceni 25 18 1 6 48-17 55
4. Chindia Târgovişte 25 16 6 3 49-26 54
5. Petrolul Ploieşti 24 15 5 4 46-20 50
6. FC Argeş 25 12 7 6 36-21 43
7. CS Mioveni 25 11 5 9 38-29 38
8. AFC UTA 25 10 5 10 37-35 35
9. Energeticianul 24 8 7 9 31-29 31
10. Pandurii Tg Jiu 25 8 5 12 38-41 29
11. Ripensia Timiş 25 7 8 10 28-35 29
12. Metaloglobus 25 8 5 12 21-45 29
13. Daco Getica 25 6 10 9 34-36 28
14. Luceafărul 25 7 7 11 29-43 28
15. ASU Poli Timiş 25 7 6 12 19-26 27
16. Aerostar Bacău 25 7 5 13 38-46 26
17. Farul Constanţa 25 8 2 15 33-45 26
18. CS Baloteşti 25 6 4 15 23-46 22
19. Dacia Brăila 25 3 6 16 20-61 15
20. ACS Poli Timiş 25 3 5 17 21-51 14

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.